Un băiat de 15 ani a sunat la 112 şi a strigat "Ajutor", ca provocare în timpul unui joc. Cum au reacţionat poliţiştii
Un băiat de 15 ani a fost amendat după ce a sunat la 112 și a strigat „Ajutor”. Polițiștii au stabilit că acesta apelase numărul unic în urma unei provocări primite în timpul unui joc, informează Mediafax.
De Redactia Observator la 01.07.2024, 17:37Duminică seara, în jurul orei 23.20, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a primit un apel anonim, în care se auzea o persoană care striga „Ajutor”. Au fost demarate cercetări, în urma cărora s-a stabilit faptul că apelul ar fi fost efectuat din localitatea Mihăești.
Băiatul a fost amendat cu 1.000 de lei, iar reprezentantul legal cu 500 de lei
La scurt timp, polițiștii au identificat persoana care a sunat, un minor de 15 ani, din municipiul Roșiorii de Vede, județul Teleorman. Din verificările făcute, s-a stabilit faptul că minorul ar fi sunat la 112 în urma unei provocări primite la un joc între mai mulți copii, acesta neaflându-se într-o stare reală de pericol.
Băiatul a fost amendat cu 1.000 de lei, iar reprezentantul legal cu 500 de lei. IPJ Olt adresează cetățenilor rugamintea să apeleze 112 doar când au cu adevărat o urgență, când sunt puse în pericol viața, proprietatea sau mediul.