Antena LIVE

Curs valutar

Un copil de 2 ani a murit după ce a căzut de la etajul 4 al unui bloc, în Ploiești. Medicii au încercat în zadar să-l țină în viață

Polițiștii din cadrul IPJ Prahova fac cercetări după ce joi un copil de doi ani a căzut de la etajul patru al unui bloc din Ploiești. Conform datelor transmise de Ambulanţa Prahova, băieţelul era în stop cardio-respirator, iar echipajul medical a început manevrele de resuscitare la faţa locului, fiind continuate pe timpul transportului către Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti. Din nefericire, băiatul a murit la spital.

De la 20.04.2023, 17:15
WhatsApp
Un copil de 2 ani a căzut de la etajul 4 al unui bloc, în Ploiești observatorulph.ro

Polițiștii Secției 2 de Poliție din Ploiești au fost sesizați joi după-amiază, prin apel la 112, despre faptul că un copil de 2 ani ar fi căzut de la etajul 4 al unui imobil situat pe strada Constantin Brezeanu din municipiul Ploiești. Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că cele sesizate se confirmă.

Copilul căzut de la etajul 4 al unui bloc, în Ploiești, a murit la spital

Surse medicale au declarat, pentru Agerpres, că minorul nu a răspuns manevrelor, fiind declarat decesul. Poliţiştii efectuează cercetări pentru a stabili cauza şi împrejurările în care a avut loc evenimentul. 

"La data de 20 aprilie a.c., în jurul orei 16,00, poliţiştii Secţiei nr. 2 de poliţie Ploieşti au fost sesizaţi prin SNUAU 112 despre faptul că un minor de 2 ani ar fi căzut de la etajul 4 al unui imobil situat pe strada Constantin Brezeanu din municipiul Ploieşti. Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, minorul în cauză fiind asistat medical de către un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Prahova", a transmis, inițial, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

ploiesti copil bloc
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024