Un şofer de BMW, drogat, băut şi fără permis, a distrus totul în cale, la Șeitin. Tânărul s-a urcat cu maşina pe un gard
Un şofer de BMW a făcut prăpăd, după ce s-a urcat drogat şi băut la volan. Astăzi, în jurul orei 06.38, polițiștii Secției 2 Rurală Arad au fost sesizați despre un eveniment rutier, soldat cu pagube materiale.
De Redactia Observator la 14.05.2023, 17:27Din cercetări a reieșit că un bărbat de 29 de ani, din Șeitin, în timp ce conducea un autoturism pe o stradă din localitate, a pierdut controlul asupra direcției de mers, intrând direct în gardul unui imobil.
Testarea cu aparatul DrugTest a indicat valori pozitive pentru cocaină, amfetamină și metamfetamină, iar testarea cu aparatul etilotest a indicat o îmbibație alcoolică de 0,54 mg./l. alcool pur în aerul expirat. În acest sens, oamenii legii au decis recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a substanțelor consumate, respectiv a alcoolemiei.
Tânărul avea şi permisul suspendat
Totodată, din verificări s-a constatat că bărbatul are dreptul de a conduce suspendat, iar valabilitatea numărului de înmatriculare provizoriu, atasat pe autoturism, este expirată.
În baza probatoriului administrat, cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, cercetările fiind continuate într-un dosar penal, întocmit pentru conducerea unui vehicul neînmatriculat, conducerea unui vehicul cu dreptul de a conduce suspendat și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.