Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Cum s-au pregătit pensiunile de la munte şi de la mare de Revelion: surprize pentru turişti

Cu doar câteva ore înainte de Revelion, staţiunile din ţară, atât de la munte cât şi de pe litoral sunt pline de turişti. La malul mării, înainte de marea petrecere dintre ani, turiştii s-au relaxat la SPA, iar la munte, iubitorii sporturilor de iarnă s-au distrat pe pârtii. În acest timp, bucătarii au lucrat la foc continuu pentru a pregăti meniurile festive.

de Redactia Observator

la 31.12.2025 , 19:32

Turiştii au ajuns la Rânca pentru a petrece Revelionul alături de prieteni şi de familie. Totodată, cabanele şi pensiunile s-au pregătit să-i primească pe cei care au ales muntele pentru trecerea dintre ani. "O să servim platou tradiţional, cu produse tradiţionale, caltaboş, chifteluţe, jumări. O să fie sărmăluţe, piftie, o să avem friptură de porc, salată de beuf", a declarat Adina Selişte, gazdă.

Pe litoral, relaxarea a fost cuvântul de ordine. La mare, ultimele ore din acest an sunt petrecute în piscina încălzită, care are 33 de grade Celsius. Diseară turiştii se vor distra la acest hotel cu muzică live şi foc de artificii. Pe lângă piscina încălzită, turiştii au mai avut la dispoziţie saune, salină sau masaj.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi dori şi în România un mall dedicat produselor second-hand?
Observator » Evenimente » Cum s-au pregătit pensiunile de la munte şi de la mare de Revelion: surprize pentru turişti