Un tânăr de 20 de ani s-a aruncat de acoperişul unui bloc din Cluj-Napoca. Băiatul ar fi avut probleme cu consumul de droguri
Un tânăr de 20 de ani s-a aruncat duminică dimineața de pe un bloc din cartierul Mănăştur, Cluj-Napoca. Autorităţile s-au grăbit la faţa locului după ce au fost alertaţi că băiatul ameninţa că se aruncă de pe bloc. La sosirea salvatorilor, băiatul era întins pe jos, dar era conştient, fiind transportat la spital.
De Redactia Observator la 14.05.2023, 14:52Anchetatorii anunță că persoana care ar fi avut o problemă cu consumul droguri, s-a aruncat de pe un bloc cu 4 etaje pe strada Câmpului, în Cluj-Napoca, duminică dimineața, în jurul orei 5:30m, relatează Ştiridecluj.ro
”La data de 14 mai a.c, în jurul orei 05.30, un tânăr de 20 de ani, ar fi căzut de la înălțime de pe un imobil situat pe strada Câmpului. A fost preluat ulterior de un echipaj medical. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, urmând a fi stabilite împrejurările în care a avut loc evenimentul”, precizează anchetatorii.
Salvatorii au intervenit cu o scară, dar a fost prea târziu.
”În jurul orei 6.00 în această dimineață, o autospecială pentru intervenție rapidă și comandă, o autospecială pentru intervenție și salvări de la înălțimi și două echipaje SMURD au intervenit, alături de echipaje ale IPJ Cluj, după ce au fost alertați că un tânăr amenință că se aruncă de pe un bloc, situat pe strada Câmpului din municipiul Cluj-Napoca. În momentul sosirii forțelor la locul intervenției tânărul de 20 de ani era întins pe sol, lângă un bloc de 4 etaje, prezenta multiple traumatisme, era în stare de conștiență, însă nu era cooperant. Acesta a primit primul ajutor calificat și asistență medicală de urgență de la echipajele SMURD, ajunse la fața locului, și a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale”, au declarat autorităţile.