A fost ziua dorinţelor împlinite la Antena 1, în cadrul Galei Ajut eu!
La împlinirea a 26 de ani de existenţã pe piaţa media din România, oameni care nu s-au văzut niciodată și-au dat mâna să ajute, în gala Ajut eu!, într-o campanie începutã de Antena 1 şi Fundaţia Mereu Aproape şi continuatã de cãtre telespectatori.
De Redactia Observator la 30.11.2019, 10:57Ziua de ieri a fost una cu o încãrcãturã emoţionalã deosebitã la Antena 1. La împlinirea a 26 de ani de existenţã pe piaţa media din România, oameni care nu s-au văzut niciodată și-au dat mâna să ajute, în gala Ajut eu!, într-o campanie începutã de Antena 1 şi Fundaţia Mereu Aproape şi continuatã de cãtre telespectatori.
Gala Ajut eu!, prezentată în direct de Sandra Stoicescu, a marcat împlinirea primelor dorinţe din cadrul campaniei Ajut eu!. “Îmi doresc ca, imaginar, să ne punem o dorință în Copacul dorințelor și să preluăm din el dorința altcuiva, pe care s-o îndeplinim. Pentru că cel mai frumos cadou este dorința de a împlini dorințe, de a spune Ajut eu!”, a spus prezentatoarea galei, susținută din sală de soțul Sergiu Constantinescu și Sara, fetița lor de numai patru luni.
Pe tot parcursul galei, vedetele stației - printre care Simona Gherghe, Răzvan Simion și Dani Oțil, Ozana Barabancea, Aurelian Temișan, Cristi Iacob, Diana Munteanu, Cosmin Seleși, Liviu Vârciu, Șerban Copoț, Mihaela Călin, Olivia Păunescu şi mulţi alţii, prezente în sală, i-au îndemnat pe cei de acasă să se alăture campaniei Ajut eu! și să împlinească dorințe. Și chiar ele au ajutat la împlinirea unor dorințe care se înregistrau în timp real pe platforma ajuteu.ro, dorințe pe care Valentin Butnaru le aducea în atenția celor prezenți, pe tot parcursul galei. De asemenea, Ștefan Bănică s-a alăturat campaniei și, alături de colegii săi de trupă, a interpretat pe scena galei piesa “Până la cer”.
Șase povești, cu șase protagoniști, au fost prezentate publicului pe larg, în Gala Ajut eu!, și astfel șase dorințe s-au împlinit în seara zilei de 29 noiembrie, în direct, la Antena 1, urmând ca pe parcursul zilelor următoare, cu ajutorul oamenilor generoși de acasã, să se poatã împlini şi multe altele.
Rose-Marie Dudica Bitoncea (14 ani), o copilă care este mamă de mulți ani pentru mama ei bolnavă, și-a dorit foarte mult să-l cunoască pe unul dintre chefi. Fetița, pasionată de gătit, a fost extrem de emoționată când l-a văzut pe chef Cătălin Scărlătescu pe scenă, alături de ea. Acesta a venit cu câteva daruri pentru Rose-Marie din partea colegilor Florin Dumitrescu și Sorin Bontea și a invitat-o în platou la Chefi la cuțite, să gătească împreună. Un mesaj de încurajare și de susținere pentru ea a venit și de la chef Sorin Bontea, aflat departe, în Taiwan și Filipine, la filmările pentru Asia Express.
Mihai Suciu (14 ani), un băiat care a luptat să poată merge – la 11 luni a fost diagnosticat cu retard psiho-motor ușor și, ulterior, cu parapareză spastică -, și care încă mai are de făcut operații și tratamente este pasionat de fotbal (ține cu Steaua și FC Barcelona). Mihai își dorea să meargă pentru prima dată pe un stadion. Impresionat de povestea lui, Gică Popescu, unul dintre cei mai importanți fotbaliști ai României, a venit să-l susțină și să-i îndemne pe oameni să-l ajute. Marele fotbalist i-a făcut copilului o mare surpriză: i-a oferit două bilete la meciul Real Madrid – Barcelona, care va avea loc pe 18 decembrie, la Barcelona, două bilete de avion spre Barcelona, un voucher hotel și 1.000 de euro pe care acesta să-i cheltuiască la magazinul stadionului. De asemenea, Shelly, din trupa 5Gang, a venit să-l cunoască pe Mihăiță.
Alexandra Păduraru (13 ani), o fetiță care a fost operată imediat după naștere, fiind diagnosticată cu extrofie de vezică, medicii spunându-le părinților că aceasta nu va putea merge, a fost operată cu succes în Serbia, anul acesta, în septembrie, după ani de chin, cu sprijinul Fundației Mereu Aproape și al donatorilor din campania Vreau să ajut. Alexandra și-a dorit să o cunoască pe Bianca Adam, alias Tequila, dar tânjea și după un pui de bichon maltez. Ambele dorințe i-au fost îndeplinite la Gala Ajut eu!
Alexander Chort (34 de ani) a fost printre primii care și-au pus dorința pe platforma ajuteu.ro. Are un picior amputat și șase copii. Mama copiilor e la București, la muncă, iar el a rămas să aibă grijă de ei. Locuiesc într-o casă mică și sărăcăcioasă din comuna Vărăști, jud Călărași. Copiii învață foarte bine la școală și sunt cu toții foarte uniți, în ciuda problemelor și a lipsurilor. Dorința sa - o tricicletă electrică, pe care nu și-o putea permite -, i-a fost împlinită de militarii români răniți pe fronturile de operațiuni care fac parte din Asociația Invictus.
Trei tineri extraordinari în domeniul roboticii, Daniel Marpozan, Codrin Muntean și Alexandru Ovidiu Rădac, membri ai echipei Herotech din Sibiu, medaliați cu aur la Olimpiada Geniilor, desfășurată la New York, au urcat la rândul lor pe scena Galei Ajut eu!. Cei trei tineri care fac performanță în robotică, electronică și informatică și-au dorit să obțină finanțare pentru a realiza un robot cu care să reprezinte România la cea mai mare competiție de robotică din lume, din Japonia, dar și susținere pentru a face această deplasare. În sprijinul lor a venit vedeta de televiziune Dan Negru. Dorința lor a fost îndeplinită de o companie care nu a dorit să-i fie dezvăluit numele.
Jenica Hâncu (32 de ani), din comuna Segarcea, județul Teleorman, o mamă cu trei copii născuți pe meleaguri străine, în Ecuador, pe care îi crește singură într-o casă sărăcăcioasă a unei rude, a avut parte la Gala Ajut eu! de o zi pe care nu o va uita niciodată. Dorința ei și a copiilor ei era una greu de realizat: o casă. Și au primit-o. Nea Mărin Barbu i-a oferit cheia unei case noi, la ei în sat, în care Jenica va locui în curând alături de copiii ei. Și cum sărbătorile bat la ușă, copiii Jenicăi Hâncu au primit jucării și multe alte daruri. Un mesaj de încurajare și o promisiune de ajutor au venit pentru Jenica Hâncu și copiii ei din partea vedetei Observator, Andreea Berecleanu, aflată în acel moment la Londra.
Multe alte celebrități susțin campania Ajut eu!. Printre acestea, Nadia Comăneci, Ion Țiriac, Inna, Gina Pistol, Răzvan Fodor, Maia Morgenstern, Cristina Ciobănașu, Sorin Bontea, Speak, Adelina Pestrițu, Marian Râlea, Adriana Trandafir.
Campania Ajut eu! continuă, iar telespectatorii Antenei își pot pune o dorință sau pot împlini chiar ei o dorință pe ajuteu.ro. De asemenea, timp de 26 de zile, aceștia vor putea urmãri cum zi de zi alte şi alte dorinţe vor prinde viaţã. În fiecare zi, de la ora 18:50, înainte de Observatorul orei 19, Sandra Stoicescu le va prezenta telespectatorilor unele dintre cele mai emoţionante dorinţe înscrise pe site-ul campaniei www.ajuteu.ro, pe care oameni generoşi le vor împlini.
Cei 26 de ani de Antena 1 au fost sărbătoriți, vineri, 29 noiembrie, cu ediții speciale ale emisiunilor stației, dar și cu demararea amplei campanii Ajut eu!.
La Neatza cu Răzvan și Dani, ziua de 29 noiembrie a marcat aniversarea de 26 de ani a postului Antena 1 cu jocuri, distracție, preparate savuroase și vedete emblematice, ce au conturat o ediție cu totul și cu totul specială. Dis-de-dimineață, în zi aniversară, Cătălin Oprișan a adus în platoul de la Neatza imagini memorabile cu vedetele postului, realizate de-a lungul anilor.
Rose, Nadina Zissu și Andreea Gherasim, ”brigada tânără” a Observatorului, au rememorat și ele alături de Răzvan și Dani cum a decurs prima zi la muncă la Antena 1 și, mai apoi, s-au alăturat matinalilor într-un joc haios de dicție și rezistență fizică. Și pentru că nicio sărbătoare nu este completă fără preparate festive, Vlăduț a ales să încânte papilele gustative ale matinalilor cu un desert rafinat, trufe cu ciocolată neagră.
Vedete emblematice au venit în platou la Neatza, printre acestea Simona Gherghe, care de 18 ani face parte din echipa Antenei 1, Dan Capatos, cunoscutul prezentator Xtra Night Show, Romică Țociu și Cornel Palade. Florin Dumitrescu, jurat al show-ului Chefi la cuțite, a spus ”Românește. Punct și de la capăt” și le-a oferit în dar matinalilor cea mai nouă carte de rețete semnată de el, ca mai apoi să fie adversarul lui Șerban Copoț într-un joc de îndemânare, contracronometru. Monica Anghel, Lidia Buble, Bella Santiago și Prestige Orchestra au completat ediția pe note muzicale, la aniversarea de 26 de ani a postului TV.
Sandra Stoicescu a venit în platou să vorbească despre cea mai nouă campanie a trust-ului, începută de Antena 1 și continuată de către telespectatori: ”Astăzi nu vrem să ne spuneți ”La mulți ani!”, astăzi vrem să ne spuneți ”Ajut eu!”, a spus Răzvan Simion. ”Campania se ocupă de dorințele tuturor celor care în acest moment cred că nu îi mai poate ajuta nimeni. Este un demers pe care vrem să îl transformăm în fenomen. Cred că societatea are nevoie de asta”, a adăugat Sandra. Platforma care împlinește dorinţe, www.ajuteu.ro, poate fi accesată de către cei de acasă la orice oră, acolo unde utilizatorii pot alege dorințe pe care să le transforme în realitate.
Observator - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Stiri Sportive Citește și