Apartamente de 69.000 de euro, într-un bloc construit în câmp. Nu au lumină şi seara ies cu lanterna
Fără iluminat stradal, canalizare sau asfalt, dar cu impozite de oraş. Așa trăiesc locuitorii unui cartier de la marginea Brăilei. Au investit zeci sau chiar sute de mii de euro în case, dar au trecut mai bine de 10 ani şi trăiesc mai rău ca la ţară. Un material din seria Coșmar Residence.
De Adrian Obreja la 17.05.2022, 16:59Virgil Bălan trăieşte în cartierul Minerva de mai bine de 10 ani. Când s-a mutat nu avea nimic, nicio utilitate. A tras curent, gaz şi apă pe propria cheltuială, de la zeci de metri distanţă. Asta deși locuințele costă chiar și 250.000 de euro.
În plus, după ce şi-au terminat casele, mulţi s-au trezit la umbra unui bloc de 6 etaje.
Adrian Obreja, reporter Observator: În blocul de 6 etaje sunt 28 de apartamente şi doar 16 locuri de parcare. Iar seara, cele mai multe dintre maşini sunt parcate pe această stradă, şi pe o parte şi pe alta.
Reporter: În momentul de faţă, dezvoltatorul de la acel bloc, de pe Panciu, mai poate fi tras la răspundere în vreun fel?
- Coşmar Residence: Au dat 200.000-250.000 de euro pentru o casă într-un cartier ce se voia a fi de lux. Condiţii...
- Complexul imobiliar de "lux" în care fosa cu fecale se revarsă în apartamente, la demisol: "Se roagă să nu plouă"
- Vis vândut doar pe hârtie. La Braşov, o familie a cumpărat o casă în care plouă prin tavan
Marian Dragomir, primar Brăila: În momentul de faţă, nu. Din păcate s-a prescris.
Localnicii au nevoie de lanternă seara, pentru că e beznă în cartier
Iluminatul stradal este şi el un lux. Dacă vii acasă după lăsarea serii, îţi trebuie lanternă. Primarul Brăilei spune că locuitorii din Minerva trebuie să mai aibă răbdare.
Marian Dragomir, primar Brăila: Aşa cum am dovedit că am asfaltat toate celelalte cartiere, în ordinea în care au fost construite, și acestea vor fi asfaltate, în ordinea în care au fost construite, pentru că aşa este fair-play pentru toţi locuitorii care au plătit taxe şi impozite de mai mulţi sau de mai puţini ani.