Antena LIVE

Curs valutar

O adolescentă de 15 ani din Indonezia, abuzată de propriul frate a fost condamnată la închisoare pentru că a făcut avort

O adolescentă indoneziană în vârstă de 15 ani, care a fost violată de fratele său, a fost condamnată la şase luni de închisoare pentru că a avortat.

De la 21.07.2018, 15:58
WhatsApp
O fată de 15 ani din Indonezia a fost condamnată la închisoare, după ce a făcut avort. Fata fusese violată de fratele ei

O adolescentă indoneziană în vârstă de 15 ani, care a fost violată de fratele său, a fost condamnată la şase luni de închisoare pentru că a avortat.

“Fata fusese inculpată conform legii de protecţie a copiilor, pentru că a avortat”,a declarat Arif Budiman, purtător de cuvânt al tribunalului din districtul Muara Bulian, aflat pe Insula Sumatra

Fratele adolescentei, în vârstă de 17 ani, a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru agresiune sexuală asupra unei minore.

Procurorul ceruse un an de închisoare pentru adolescentă şi şapte ani de închisoare pentru fratele ei.

Cei doi au fost arestaţi în luna iunie, după descoperirea unui făt la o plantaţie de palmieri, în provincia Jambi.

Din septembrie 2017, adolescenta de 15 ani a fost violată de opt ori de fratele său şi în momentul avortului era însărcinată în şase luni.

Avortul este interzis prin lege în Indonezia, excepţie făcând doar situaţiile în care viaţa mamei este în pericol sau unele situaţii după un viol.

Legea prevede că întreruperea de sarcină trebuie făcută de o persoană abilitată, dacă sarcina este de cel mult şase săptămâni, şi că femeia care avortează trebuie să participe apoi la şedinţe de consiliere psihologică.

Sursă: News.ro

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Leguma din România pentru care străinii ar putea sta la coadă. A fost...
Fanatik.ro
Publicat 23.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Cum vede alegerile MEDICUL român din Franța DECORAT de Macron. ”Țara...
Gandul
Publicat 23.11.2024
Cum arată polata construită în Clisura Dunării. Șoseua spectaculoasă din...
Adevărul
Publicat 23.11.2024
Cel mai scump obiect din garderoba Iulianei Pepene. Câți bani a dat...
A1
Publicat 22.11.2024
Horoscopul zilei de 24 noiembrie 2024. Balanțele au parte de o perioadă...
CaTine
Publicat 23.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Cum folosesc hackerii scrisorile fizice pentru atacurile cibernetice. Strategia de...
Useit
Publicat 23.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Cine a ucis-o pe Cristina? Dosarul de crimă în care e implicat fiul unui...
libertatea.ro
Publicat 23.11.2024
Lady Gaga va lansa albumul „LG7” în 2025. Prima piesă de pe acest proiect...
ZU
Publicat 23.11.2024
Chec de post cu dovleac copt, foarte aromat și colorat
Hello taste
Publicat 22.11.2024
Cum să devii cea mai bună bunică din lume. Activitățile care te pot apropria...
Deparinti
Publicat 23.11.2024
România, înspre recesiune. De ce au ajuns previziunile economice să...
ziare.com
Publicat 23.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Legătura dintre acnee și sindromul ovarelor polichistice. Cum îți poate afecta...
Medicool
Publicat 23.11.2024