Antena LIVE

Curs valutar

Americanii, furioși pe Zelenski după mesajul critic la adresa NATO. Liderul de la Kiev a încercat să le forţeze mâna aliaţilor

Summitul NATO de la Vilnius. Volodimir Zelenski a zdruncinat marți summitul NATO, criticând dur declarația comună a aliaţilor cu privire la viitoarea aderare a Ucrainei. Liderul de la Kiev a condamnat lipsa unui calendar concret de aderare şi a catalogat decizia drept "fără precedent și absurdă". Membrii delegației americane au fost furioși pe mesajul publicat de Zelenski pe Twitter, relatează The Washington Post

De la 12.07.2023, 17:05
Volodimir Zelenski Getty Images

Mesajul dur postat pe Twitter de Volodimir Zelenski i-a frustrat pe susţinătorii Ucrainei din interiorul alianțe, scrie WP. Aceştia credeau că au obţinut o victorie pentru Kiev, făcând presiuni pe Statele Unite, Germania și alte țări reticente să accepte "extinderea une invitații pentru Ucraina de a se alătura NATO atunci când aliații sunt de acord iar condițiile sunt îndeplinite" aşa cum arată declarația elaborată minuțios după negocierile între cei 31 de membri NATO.

Ucraina a cerut un calendar concret pentru aderarea la NATO, care să includă pași și etape specifice. Dar multe țări membre NATO se tem de riscul unui război direct cu Rusia și au căutat o modalitate de a împăca aspiraţiile Ucrainei şi calcule pragmatice de securitate.

Intervenția furioasă a lui Zelenski, care a venit înainte de acordul final de marți, dar după ce au început să circule informaţii despre declaraţia finală a NATO, a sugerat că alianța nu a găsit încă o modalitate de a satisface ambele părți. Diplomații NATO au sperat să emită o declarație susţinută în unanimitate, cu privire la perspectivele Ucrainei de aderare, care să marcheze un moment triumfal înaintea vizitei lui Zelenski. 

Mesajul tăios al lui Zelenski, o tactică de negociere

Pe acelaşi subiect

Mesajul tăios a fost un pariu al președintelui ucrainean, care nu a ezitat să-și critice susținătorii atunci când a simţit că poate obține mai mult sprijin pentru Ucraina. Diplomații NATO, care au vorbit cu Washington Post cu condiția anonimatului, bănuiesc că Zelenski a folosit acel mesaj drept o tactică de negociere. Zelenski părea deosebit de supărat pe ideea că Ucraina nu îndeplineşte nici măcar condițiile pentru o invitație de aderare.

El a susținut că liderii NATO nu vorbesc serios să invite Ucraina să se alăture alianței și s-a plâns că abordarea lor arată că doresc să se folosească de aderare ca monedă de schimb pentru eventualele negocieri cu Rusia. "Incertitudinea este slăbiciune", a scris el, în timp ce se pregătea să se alăture aliaților de la Vilnius. "Și voi discuta deschis despre asta la summit."

Mesajul de 170 de cuvinte postat de Zelenski pe Twitter i-a surprins pe factorii de decizie de la summit, unde Biden spera să facă o demonstrație de unitate împotriva Rusiei și să arate puterea sa de a mobiliza partenerii globali, o componentă cheie a strategiei sale de a fi reales preşedinte. Deși Zelenski nu l-a menționat pe Biden în mesaj, liderul ucrainean l-a numit pe președintele SUA "factorul de decizie" al NATO și și-a îndreptat apelurile pentru aderare  către Casa Albă.

E drept că şi Joe Biden a fost mai şovăielnic decât liderii multor alte țări membre NATO cu privire la candidatura Ucrainei, spunând că, pe lângă rezolvarea războiului cu Rusia, Kievul ar trebui să implementeze reforme interne pentru a deveni eligibil. NATO își încurajează membrii să respecte democrația și economia de piață.

Oficialii ucraineni au spus că ei îşi dau seama că Ucraina nu va fi invitată imediat să se alăture alianței la acest summit, dar sperau să obţină în scris o cale sau un calendar clar care să le dea încredere că țara va fi invitată în curând.

Membrii delegației americane au fost furioși pe mesajul lui Zelenski

Membrii delegației americane au fost furioși pe mesajul lui Zelenski, potrivit unui oficial care a vorbit sub condiția anonimatului. Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a încercat să rezolve lucrurile. "Nu a existat niciodată un mesaj mai puternic din partea NATO, atât în ​​ceea ce privește mesajele politice privind calea de urmat pentru aderare, cât și sprijinul concret din partea aliaților NATO", a spus el.

Cearta cu privire la aderarea Ucrainei a amenințat să umbrească şi ajutorul militar acordat Kievului. Președintele francez, Emmanuel Macron, a anunțat că va livra rachete cu rază lungă de acțiune care s-au dovedit extrem de eficiente împotriva țintelor rusești.

Germania a anunțat sisteme de apărare aeriană și vehicule blindate. Biden plănuiește să anunțe în curând un sprijin suplimentar. Iar liderii NATO au aprobat declaraţii dure împotriva Rusiei și au dat Ucrainei puterea de a convoca ambasadorii NATO atunci când Kievul vrea să discute despre amenințările de securitate.

Zelenski a adoptat un ton mai împăciuitor după ce a sosit la Vilnius

Zelenski a adoptat un ton mai împăciuitor după ce a sosit la Vilnius. În faţa a mii de oameni a spus că el continuă să creadă că NATO ar putea deveni mai puternică cu Ucraina. "Aș dori ca această credință să devină încredere, încredere în deciziile pe care le merităm, pe care le merităm cu toții și pe care le așteaptă fiecare războinic, fiecare cetățean, fiecare mamă, fiecare copil", a spus el într-o altă declarație pe Twitter.

Însă mesajul său anterior care a aruncat în aer alianța a fost în contrast puternic cu imaginea de armonie occidentală proiectată de Biden și aliaţii SUA, susţine WP. 

La aproximativ 10 minute după ce a fost postat mesajul lui Zelenski, Biden și Stoltenberg și-au strâns mâna și au anunțat că s-au înțeles asupra limbajului privind candidatura Ucrainei. Unii factori de decizie ai NATO au spus că Zelenski a încercat să pună cât mai multă presiune înainte ca limbajul să fie oficializat. "Tweet-ul pune presiune asupra alianței", a spus un înalt oficial din NATO. În timp ce un alt înalt oficiat din UE a spus că ucrainenii încearcă să "obţină puțin mai mult de la aliați". 

NATO şi aderarea Ucrainei, un act de echilibristică delicat și dificil

De câteva săptămâni, diplomații NATO încearcă să găsească o modalitate de a semnala sprijinul pentru Ucraina fără a oferi efectiv Kievului statutul de membru - un act de echilibristică delicat și dificil. În comunicatul final, aliații au afirmat că "viitorul Ucrainei este în NATO", chiar dacă au refuzat să spună când va fi acel viitor.

Statele baltice, Polonia și ţările din Europa Centrală și de Est au depus eforturi pentru un limbaj clar pentru a demonstra că drumul Ucrainei către aderarea la NATO se scurtează. Discuţiile au fost tăioase. Mulţi membri mai radicali sunt frustrați că Statele Unite și Germania au fost mai precaute pe acest subiect.

Potrivit Bild, aderarea Ucrainei la NATO este susținută de Letonia, Lituania, Estonia, Polonia, Bulgaria, România, Suedia, Turcia și Franța. Dar SUA și Germania nu au susţinut extinderea unei invitaţii.

Ucrainenii au fost deosebit de insistenți să fie inclus cuvântul "invitație" în declarația finală de la summit. Unii diplomați NATO susțin că aderarea Ucrainei nu este realistă atât timp cât ţara este angajată într-un război cu Rusia, deoarece asta ar implica instantaneu alianța în ostilități militare. În timp ce alții susțin că așteptarea sfârșitului războiului ar oferi președintelui rus Vladimir Putin un motiv pentru a-l prelungi şi mai mult.

"Zvonurile despre moartea unității NATO au fost foarte exagerate", a spus marți dimineață consilierul pe probleme de securitate naţională al Casei Albe, Jake Sullivan. "La fiecare câteva luni, apare întrebarea: Poate Occidentul să rămână unit, poate NATO să rămână unită? De fiecare dată când aliații se adună, întrebarea este reluată și de fiecare dată când aliații se unesc răspunsul este unul puternic şi vehement: Da, putem". 

Dar limbajul din mesajul lui  Zelenski a fost deosebit de dur. "Se lasă o fereastră de oportunitate pentru a negocia aderarea Ucrainei la NATO în cadrul negocierilor cu Rusia. Iar pentru Rusia, acest lucru înseamnă o motivaţie pentru a-și continua teroarea", a scris el.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

razboi ucraina rusia ucraina nato summit volodimir zelenski summit nato vilnius
Întrebarea zilei
Vi se pare prea scumpă mobila românească?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Cele două orașe din România care nu se suportă deloc. Nici nu vor să audă...
Fanatik.ro
Publicat 20.09.2024
Mormântul unui copil vampir, descoperit în Polonia
spotmedia.ro
Publicat 19.09.2024
Patru ZODII vor încheia această lună în forță. Nativii acestora au parte de...
Gandul
Publicat 20.09.2024
Mesajul operațiunii anti-Hezbollah: „oriunde crezi că ești în siguranță,...
Adevărul
Publicat 20.09.2024
Lora și Ionuț Ghenu s-au căsătorit civil. Cum a arătat cântăreața în ziua...
A1
Publicat 19.09.2024
Horoscopul zilei de 21 septembrie 2024. Gemenii trebuie să se desprindă de...
CaTine
Publicat 20.09.2024
Irinel Columbeanu și-a găsit liniștea alături de o altă femeie! Cine îi...
spynews.ro
Publicat 20.09.2024
Logodnica titularului de la Rapid a venit din Australia în România şi a trăit...
GSP
Publicat 17.09.2024
Cine are prioritate într-o astfel de intersecție. Puțini șoferi cunosc...
Click.ro
Publicat 20.09.2024
Dispozitivul Neuralink care ar putea reda vederea oamenilor, chiar dacă și-au...
Useit
Publicat 20.09.2024
Opincile tradiționale, moda anului! Gemenele Suzana și Daciana Vlad îmbină...
Money.ro
Publicat 28.06.2024
Marcel Ciolacu, prima apariție publică alături de soție după mulți ani. Cum...
Redacţia.ro
Publicat 20.09.2024
„Colonelul zis «Tigrul» s-a îmbătat și a trimis zeci de oameni la moarte,...
libertatea.ro
Publicat 20.09.2024
Christina Aguilera sărbătorește 25 de ani de la debutul primului ei album cu o...
ZU
Publicat 20.09.2024
Ruladă cu gem de căpșuni. Un desert simplu, delicios și aspectuos
Hello taste
Publicat 20.09.2024
13 lucruri pe care trebuie să le știi despre pielea bebelușului tău
Deparinti
Publicat 20.09.2024
Cum se derulează lucrările la Autostrada București-Brașov. Cătălin Drulă,...
ziare.com
Publicat 20.09.2024
Fiica faimoasei Adamari López este model la vârsta de 9 ani. Alaïa a îmbrăcat...
Happy
Publicat 20.09.2024
Ce include o dietă sănătoasă. Alimentele de care ai nevoie în fiecare...
Medicool
Publicat 20.09.2024
"Spun de trei ani! Asta e problema la Rapid". Daniel Pancu a intervenit şi a...
orangesport.ro
Publicat 19.09.2024