Americanii îi oferă evacuarea cu un avion de-al lor, Volodimir Zelenski îi refuză: “Am nevoie de muniție, nu de taxi”
Statele Unite s-au oferit să-l evacueze pe Volodimir Zelenski din țara cuprinsă de război, însă acesta a refuzat. "Lupta este aici. Am nevoie de muniție, nu de un taxi", a transmis președintele Ucrainei, potrivit BBC.
De Redactia Observator la 26.02.2022, 10:39Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a refuzat oferta Washingtonului de a fi evacuat cu un avion american, potrivit unui înalt oficial. Liderul de la Kiev a răspuns că "lupta este aici", iar ucrainenii refuză să depună armele. Zelenski s-a angajat să rămână în Ucraina, conștient că este „inamicul nr. 1" al Rusiei, iar familia sa „inamicul nr 2".
Washington Post a citat, de asemenea, oficiali americani și ucraineni care au transmis că guvernul american este pregătit să-l ajute pe Zelenski.
Preşedintele Ucrainei crede că grupuri inamice de sabotori au intrat deja în Kiev şi că el este ţinta numărul 1 şi afirmă că ucrainenii au fost lăsaţi singuri să-şi apere ţara. ”Astăzi i-am intrebat pe cei 27 de lideri ai Europei dacă Ucraina va fi în NATO, i-am întrebat direct. Tuturor le e teamă. Nu răspund”, a declarat preşedintele ucrainean, conform CNN.