Antena LIVE

Curs valutar

Video

Armistiţiu în Gaza. Israelul a eliberat 90 de prizonieri palestinieni

Israelul a eliberat, luni, 90 de prizonieri palestinieni, la câteva ore după ce trei ostatice israeliene au fost eliberate de Hamas, în cadrul armistiţiului dintre armata israeliană şi mişcarea islamistă palestiniană din Fâşia Gaza, relatează AFP, citată de news.ro.

De la 20.01.2025, 08:36
WhatsApp
Vezi și:

Armistiţiul a intrat în vigoare duminică la ora 09:15 GMT, cu aproape trei ore întârziere, după ce Hamas a furnizat mai târziu o listă a celor trei ostatice israeliene care urmau să fie eliberate în aceeaşi zi. Mişcarea a raportat "complicaţii pe teren" şi "continuarea bombardamentelor".

La sfârşitul după-amiezii, un lider Hamas a declarat pentru AFP că „cele trei ostatice” au fost „predate Comitetului Internaţional al Crucii Roşii” în oraşul Gaza (nord), după care armata israeliană a confirmat sosirea lor în Israel. Ostaticele sunt britanico-israeliana Emily Damari (28 de ani) şi româno-israeliana Doron Steinbrecher (31 de ani), care au fost capturate în kibbutzul Kfar Aza, şi Romi Gonen (24 de ani), care a fost răpită la festivalul de muzică Nova, în timpul atacului Hamas asupra Israelului din 7 octombrie 2023, care a declanşat războiul din Gaza. Romi Gonen are şi ea origini româneşti, a confirmat la Antena 3 CNN Lion Ben Dor, ambasadorul Israelului în România.

"90 de terorişti"

Conform termenilor acordului, zeci de prizonieri palestinieni urmau să fie eliberaţi duminică în schimbul celor trei ostatici. La scurt timp după miezul nopţii, luni, Autoritatea penitenciarelor din Israel a declarat că "90 de terorişti" au fost "eliberaţi" din închisoarea militară Ofer din Cisiordania ocupată şi dintr-un centru de detenţie din Ierusalim.

Sute de persoane au întâmpinat autobuzele care transportau prizonierii pe un drum din Beitunia care duce spre Ramallah, sediul Autorităţii Palestiniene, fluturând steaguri palestiniene şi ale diferitelor mişcări politice palestiniene, inclusiv Hamas.

Către "sfârşitul definitiv" al războiului

Intrarea în vigoare a acordului, în pragul revenirii lui Donald Trump la Casa Albă, a alimentat speranţele unei păci durabile în teritoriile palestiniene, deşi premierul israelian Benjamin Netanyahu a avertizat căIsraelul îşi rezervă "dreptul de a relua războiul dacă este necesar". La rândul său, aripa armată a Hamas a declarat că armistiţiul depinde de "respectarea de către Israel a angajamentelor sale".

Anunţat miercuri de mediatori - Qatar, Statele Unite şi Egipt - acordul urmăreşte, potrivit Doha, să ducă la "sfârşitul definitiv" al războiului. În conformitate cu termenii acordului, ostilităţile vor înceta şi 33 de ostatici israelieni vor fi eliberaţi într-o primă etapă de şase săptămâni.

În schimb, autorităţile israeliene au declarat că vor elibera aproximativ 1.900 de palestinieni în această perioadă. Acordul de armistiţiu precizează, de asemenea, că 236 de palestinieni condamnaţi la închisoare pe viaţă pentru comiterea sau participarea la atacuri sau atentate şi care urmează să fie eliberaţi ca parte a schimbului, vor fi exilaţi, în principal în Qatar sau Turcia.

În timpul primei etape a armistiţiului, vor fi negociate condiţiile celei de-a doua etape, care ar trebui să ducă la eliberarea ultimilor ostatici, înainte de etapa finală care implică reconstrucţia Gaza şi returnarea trupurilor ostaticilor care au murit în captivitate.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

israel fasia gaza prizonieri
Întrebarea zilei
Aţi început să folosiţi ChatGPT în sarcinile de zi cu zi de la serviciu?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Cel mai trist oraș de pe pământ, despre care se spune că “se află cel mai...
Fanatik.ro
Publicat 19.01.2025
EXCLUSIV Primarul din București care e campion la ridicat mașini. Și câte...
spotmedia.ro
Publicat 15.01.2025
Noua ordine mondială pe care o vestește Trump și la care cei mai slabi trebuie...
spotmedia.ro
Publicat 13.01.2025
Meteorologii Accuweather au modificat prognoza: Vremea o ia RAZNA în București,...
Gandul
Publicat 18.01.2025
E Rusia forța de temut ce sperie toată Europa sau și-a rupt colții pe frontul...
Adevărul
Publicat 19.01.2025
Florin Salam, internat în spital! Soția manelistului le cere tuturor să se...
A1
Publicat 17.01.2025
Horoscopul zilei de 19 ianuarie 2025. Gemenii sunt sfătuiți să scoată...
CaTine
Publicat 18.01.2025
Poliția a reținut primul suspect în cazul crimei de la Bragadiru. Bărbatul...
spynews.ro
Publicat 17.01.2025
„S-a degradat de la an la an, mi-era milă de el” » Drama tulburătoare a lui...
GSP
Publicat 17.01.2025
Celebrul milionar român care merge cu transportul în comun, dar are avion...
Click.ro
Publicat 18.01.2025
Donald Trump ar lua în considerare un plan pentru salvarea TikTok în SUA. Joe...
Useit
Publicat 18.01.2025
Cutremur puternic în România. Unde s-a resimțit
Redacţia.ro
Publicat 17.01.2025
Vlad Pascu a recunoscut că era drogat „cu ceva bun”, când a ucis doi tineri,...
libertatea.ro
Publicat 19.01.2025
Lady Gaga a devenit virală pentru comportamentul ei „ciudat” într-un...
ZU
Publicat 19.01.2025
Ciorbă de cartofi cu pipote de pui. Rețetă pentru un prânz consistent
Hello taste
Publicat 18.01.2025
Importanța timpului personal pentru părinți: cum să te relaxezi mai des
Deparinti
Publicat 19.01.2025
Producția Öldürdüğün Şeyler cu Hazar Ergüçlü și Erkan Kolçak...
Happy
Publicat 17.01.2025
Probleme mari pentru Delia Matache în vacanța din Asia! Ce a pățit artista
BZI
Publicat 16.01.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Alexitimia: cauze, simptome și tratament
Medicool
Publicat 19.01.2025