"Au luat viața unui înger de 4 ani". O familie cu un copil mic, ucisă cu sălbăticie pentru bani. Mașina lor a fost incendiată, în regiunea Cernihiv
Moarte cumplită pentru o familie tânără din Kiev. Mykola, în vârstă de 30 de ani, soția lui Victoria, de 28 de ani, și fiul lor Bogdan, de doar 4 ani, au fost uciși cu brutalitate în regiunea Cernihiv, iar trupurile lor au fost îngropate nu departe de locul crimei. Poliția a reținut pentru oribila faptă trei tineri, care, dacă vor fi găsiți vinovați, riscă închisoarea pe viață.
De Veronica Micu la 18.05.2023, 13:10Pe 14 mai, Mykola și-a luat soția și fiul și au plecat în regiunea Cernihiv, pentru a cumpăra o mașină. Tânărul cu asta se ocupa. Achiziționa autoturisme, le repara, iar apoi de revindea. Nu a avut niciodată probleme, așa că nu i-a fost teamă ca, de această dată, să-și ia și familia cu el. În plus, dacă tranzacția ar fi avut loc, Victoria îl putea ajuta, conducând mașina cea nouă spre casă. Și-au luat cu ei fiul, dar și câteva mii de dolari, și au plecat la drum.
Maria Zakalyuzhna, nașa băiețelului, a povestit că Mykola și Vika au plecat duminica dimineață. Ultima dată au vorbit la 14:33, apoi orice legătură cu cei doi soți s-a pierdut. Așa că rudele și prietenii au dat alarma. "Am crezut că poate li s-a stricat mașina și nu aveau cum să sune. Apoi, am postat pe rețelele sociale un anunț despre dispariția lor, în special în grupurile locale, iar rudele au depus o plângere la poliție. O persoană ne-a contactat, a spus că a văzut o mașină în flăcări și a luat legătura cu autoritățile. Ulterior, când am văzut fotografia, nu am putut înțelege ce fel de mașină era. Vika și Mykola conduceau o Mazda albastră, iar aceasta arsă era albă...", continuă Maria.
I-au împușcat, le-au incendiat mașina, apoi au îngropat cadavrele. Oroare în Cernihiv
În scurt timp, însă, rudele au fost chemate de poliție pentru identificarea cadavrelor. Întreaga familie fusese ucisă cu sălbăticie, prin împușcare, iar mașina fusese incendiată. Trupurile lor fără viață lor au fost găsite la câteva sute de metri depărtare de locul crimei. Maria încă nu înțelege de ce tâlharii au comis acestă oroare, pentru că puteau pur și simplu să ia banii și să fugă.
- "Drum lin, alături de îngeri". Filmul morții Mădălinei, adolescenta spulberată de tren la Vințu de Jos....
- "Ferească Dumnezeu!" Un tânăr și-a atacat mama cu toporul, în Năsăud. A lovit-o cu sălbăticie până a...
- "Tăticule, fără tine suntem terminaţi". Nicolae, angajatul de la Petromidia căzut în bazinul cu azot, a fost...
- Atac armat în Mexic: Şase morţi, între care trei copii, după ce câţiva bărbaţi au deschis focul în timpul...
Potrivit lui Volodymyr Nidzelskyi, șeful Departamentului principal al Poliției Naționale din regiunea Cernihiv, oamenii legii au identificat și reținut trei suspecți, acuzați de uciderea familiei. "Pe 14 mai, în jurul miezului nopții, poliția a primit un raport despre dispariția unei familii din Kiev. Cuplul și copilul lor au mers în regiunea Cernihiv pentru a cumpăra o mașină, după care orice legătură cu ei s-a pierdut. Poliția a demarat operațiuni de căutare, găsind într-unul dintre satele din districtul Koryukiv mașina familiei, care era incendiată. Iar la 500 de metri distanță, cadavrele lor îngropate, cu semne de moarte violentă", a declarat Nidzelskyi, potrivit Fakty.
Pentru reținerea suspecților și stabilirea împrejurărilor crimei, a fost creat un grup de lucru specializat, care includea polițiști din regiunea Cernihiv, angajați ai Departamentului de Investigații Strategice și colegii acestora din cadrul Poliției Jîtomir. Cu toții au recreat minut cu minut filmul tragediei: "Cuplul a decis să cumpere o mașină de la o cunoștință din regiunea Cernihiv. Au luat cu ei suma pentru achiziție și au mers să ia autoturismul împreună cu fiul lor. Aflând că cei doi soți luaseră cu ei bani, falșii vânzători au pus la cale crima. Poliția a reținut trei locuitori din regiunea Koryukiv: doi bărbați și o femeie. Atacatorii au împușcat familia, apoi au incendiat mașina pentru a ascunde urmele. Au îngropat cele trei trupuri, nu departe de locul crimei".
"Pentru cei care au luat viața tinerilor și a micului înger, vom cere închisoare pe viață", a mai spus Maria Zakalyuzhna, nașa copilașului ucis.
Familia a fost înmormântată marți, 16 mai, în satul natal al Victoriei, din regiunea Cernihiv.