Banca Naţională a Ungariei îl avertizează pe Viktor Orban să oprească atacurile. Alarmă printre investitori
Banca Naţională a Ungariei (NBH) a avertizat joi că "atacurile" repetate ale Guvernului premierului Viktor Orban la adresa politicii sale monetare ar putea avea efecte contrare celor scontate şi ar limita relaxarea politicii monetare, transmite Reuters, citată de Agerpres.
De Redactia Observator la 07.03.2024, 19:12- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
Orban şi fostul său aliat, guvernatorul NBH, Gyorgy Matolcsy, sunt în dispută aprinsă de la alegerile din 2022, acuzându-se în legătură cu inflaţia, care a ajuns la cel mai ridicat nivel din Uniunea Europeană, scrie Reuters.
Premierul Viktor Orban încearcă de luni de zile să împingă Banca Centrală a Ungariei să reducă mai agresiv dobânzile și să scoată țara din recesiune. Tensiunea dintre cei doi transformă într-un conflict deschis, scrie şi Bloomberg.
Cearta lui Orban cu șeful Băncii Centrale i-a alarmat pe investitori iar forintul a ajuns la cel mai slab nivel din ultimul an, mai scrie sursa citată.
Economia Ungariei a intrat în recesiune anul trecut
- Viktor Orban: Hegemonia occidentală a luat sfârşit. Ungaria îşi va întări alianţa cu alte ţări suveraniste
- Miting de amploare la Budapesta, împotriva lui Viktor Orban, în scandalul graţierii cazului de abuz sexual de...
- Cum a fost convins Viktor Orban să aprobe ajutorul de 50 de miliarde de euro pentru Ucraina. Concesiile "minore" ale UE
Pe fondul inflaţiei ridicate, economia Ungariei a intrat în recesiune anul trecut, redresarea confruntându-se cu dificultăţi din cauza slăbiciunii Germaniei şi a revenirii lente a cheltuielilor de consum.
Ministrul Economiei, Marton Nagy, unul dintre foştii adjuncţi ai lui Matolcsy, a criticat în mod repetat Banca Naţională a Ungariei, care din mai a înjumătăţit rata dobânzii la 9%, deoarece, menţinând prea ridicate costurile de împrumut, a afectat economia.
Banca Naţională a Ungariei a criticat plafonarea de preţuri
Joi, Banca Naţională a Ungariei a criticat o serie de măsuri guvernamentale, inclusiv plafonarea unor preţuri şi a dobânzilor, precum şi alte decizii care i-ar fi afectat independenţa şi au redus transmiterea măsurilor sale spre economie.
În special, susţine NBH, remarcile Guvernului care au pus sub semnul întrebările măsurile de contracarare a inflaţiei au fost dăunătoare.
"Ca urmare, transmiterea deciziilor NBH poate fi afectată, reacţiile actorilor economici la deciziile de politică monetară pot fi diferite de cele aşteptate de Banca Naţională a Ungariei şi, ca rezultat al sporirii riscurilor, deciziile pot duce la majorarea dobânzilor, în contrast cu intenţiile Guvernului", se arată în comunicatul NBH.
Matolcsy este în ultimul său an la conducerea NBH iar inflaţia, care a depăşit 25% anul trecut, încă este mult peste ţinta băncii şi ar putea creşte din nou în semestrul doi din 2024.
Din mai 2023, Banca Naţională a Ungariei a redus dobânzile cu peste 900 puncte de bază, dar sunt excluse noi măsuri agresive, în condiţiile în care pe plan global sunt menţinute dobânzile.
Miercuri, ministrul de Finanţe, Mihaly Varga, a anunţat că Executivul ar putea analiza legislaţia care ar extinde controlul Consiliului de Supervizare al NBH asupra activităţilor de bază, cum ar fi politica monetară.
Planificata modificare a fost criticată de Matolcsy deoarece ar afecta independenţa NBH.