BMW i8 de 150.000 € rupt în trei într-o cursă ilegală cu un BMW M, în Belgia
Un BMW i8 de 150.000 € s-a rupt în trei într-o cursă ilegală cu un BMW M, în Belgia. Doi tineri au murit, iar şoferul vinovat a primit o pedeapsă blândă. El era văr cu şoferul bolidului distrus complet.
De Redactia Observator la 10.04.2019, 11:58- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Platforma care a prezis victoria lui Donald Trump scrie despre cine va câştiga alegerile în România. Clasamentul Polymarket
Un BMW i8 de 150.000 € s-a rupt în trei într-o cursă ilegală cu un BMW M, în Belgia. Doi tineri au murit, iar şoferul vinovat a primit o pedeapsă blândă. El era văr cu şoferul bolidului distrus complet.
Giovanni F., 25 de ani, a fost condamnat la 20 de luni de închisoare şi interdicţie de a conduce doi ani maşina, de un tribunal din Anvers, marţi, la doi ani şi jumătate după ce a provocat unul dintre cele mai teribile accidente din Belgia ultimilor ani.
Maxim Feryn, 23 de ani, vărul lui Giovanni, şi prietenul acestuia, Tuncay Teker, 22 de ani, erau într-un BMW i8 de 150.000 de euro şi făceau întreceri ilegale cu un BMW M condus de Giovanni. În noaptea de 14 spre 15 octombrie 2016 cele două vehicule au ieşit cu o viteză nebună din tunelul Rupel, din Boom.
Maşinile au fost surprinse cu 243 de km la oră, scrie hln.be, iar camerele de supraveghere arată cum, la un moment dat în care erau alături, BMW-ul condus de Giovanni a acroşat uşor bolidul în care era vărul său, cu o mişcare bruscă a volanului spre stânga.
BMW-ul i8 a intrat într-un stîlp de iluminat de pe mijlocul şoselei şi s-a rupt în trei bucăţi, aruncate la zeci de metri de locul impactului. Maxim a murit pe loc, Tuncay la spital, la mai puţin de o oră după impact. Giovanni şi un alt tânăr care era cu el în maşină au ieşit cu răni minore din automobilul lor.
Judecătorul a decis că şoferul vinovat va trebui să plătească zeci de mii de euro daune familiilor victimelor, dar în acelaşi timp au stabilit şi că unul dintre morţi, şoferul Tuncay, e vinovat "un sfert" de producerea accidentului, din cauza vitezei excesive şi a iniţierii întrecerii ilegale.