Când și unde a apărut Covidul. China începe testarea sângelui stocat la Wuhan
China se pregătește să testeze zeci de mii de probe de sânge din Wuhan, ca posibilă pistă de investigație a originilor coronavirusului, potrivit unui oficial chinez, pe măsură ce cercetătorii din întreaga lume cer transparență cu privire la proces.
De Redactia Observator la 13.10.2021, 10:24Banca de sânge din Wuhan, care are aproape 200.000 de eșantioane de sânge prelevate inclusiv în 2019 de la voluntari, este considerată de experții OMS drept o posibilă pistă privind determinarea originii virusului SARS-CoV-2. Probele au fost păstrate timp de doi ani, potrivit oficialilor chinezi, în cazul în care ar putea exista litigii legate de donare.
Aceste eșantioane “conțin indicii vitale”, a declarat Maureen Miller, profesor asociat de epidemiologie la Universitatea Columbia. Aceasta a adăugat că “nimeni nu va crede concluziile prezentate de China dacă nu vor participa și observatori calificați”, scrie CNN.
Coordonatorul echipei chineze care investighează originea coronavirusului, Liang Wannian, a declarat, în luna iulie, că experții chinezi vor testa eșantioanele de sânge, adugând că “rezultatele vor fi puse la dispoziția atât a echipelor locale, cât și a celor internaționale”.
Indicii cruciale cu privire la apariția anticorpilor SARS-CoV-2
- Vaccinarea reduce cu 90% riscul de a muri sau de a fi spitalizat cu Covid-19, arată rezultatele unui studiu efectuat...
- Prima pastilă pentru tratarea Covid. Merck a cerut FDA autorizarea de urgență. Cât costă o cutie
- Un dezertor chinez face dezvăluiri uriaşe: coronavirusul ar fi fost "împrăştiat" intenţionat încă din...
Dacă probele au fost stocate corect, ele ar putea conține indicii cruciale cu privire la primii anticorpi apăruți în lupta cu virusul SARS-CoV-2.
Dr. William Schaffner, profesor în cadrul departamentului de Boli Infecțioase din cadrul Universității Vanderbilt, a declarat că aceste probe reprezintă “o oportunitate fascinantă. Vrei să te întorci în timp, exact în acele luni când virusul a început să afecteze populația chineză”. Aceste eșantioane ar putea dezvălui cine a fost prima persoană infectată, de unde provine, ce vârstă și ce ocupație are.
Schaffner a sugerat ca probele să fie aduse la Geneva sau într-un alt laborat neutru, pentru a permite experților OMS să ia parte la testarea lor.