Carnavalul se pregăteşte să revină la Rio, după doi ani de pandemie. Cei nerăbdători au început deja petrecerile
Carnavalul din Rio se deschide, oficial, vineri, dar petrecerile de stradă au început deja. Oamenii sunt nerăbdători să cânte şi să danseze în voie după doi ani în care carnavalul a fost anulat sau s-a desfăşurat în format redus, din cauza pandemiei.
De Redactia Observator la 13.02.2023, 07:53Nu mai puţin de 80 de petreceri au fost programate la sfârşitul săptămânii trecute iar mulţimea a umplut străzile. "Tot ce dorim este să fim veseli, să ne îmbrăţişăm şi să dansăm samba", a spus o participantă. Iar un artist stradal a apreciat că acesta va fi "carnavalul renaşterii" după confruntarea cu virusul.
Tot zilele trecute, Sambadromul a fost scena unui ritual de alungare a spiritelor rele, săvârşit de preoţi ale unor religii tradiţionale de origine africană. Cei prezenţi au găsit aici o nouă ocazie de a dansa, deşi cădea o ploaie torenţială.