China vrea să construiască un spital de 1.000 de persoane în doar 10 zile
Imagini uluitoare surprinse în apropierea orașului Wuhan, din China, de unde s-a răspândit tulpina de coronavirus ce a ucis deja 26 de persoane. Zeci de utilaje au fost aduse pentru a construi un spital, iar termenul limită pare ireal - doar 10 zile.
De Daniel Murărescu la 24.01.2020, 12:26- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă
Imagini uluitoare surprinse în apropierea orașului Wuhan, din China, de unde s-a răspândit tulpina de coronavirus ce a ucis deja 26 de persoane. Zeci de utilaje au fost aduse pentru a construi un spital nou, iar termenul limită pare ireal - doar 10 zile.
Pe imaginile surprinse din aer se pot observa utilajele de mare tonaj ce au început deja să amenajeze terenul pe care va fi construit spitalul special. Se lucrează într-un ritm intens, astfel încât construcția, ce se va întinde pe 25.000 de metri pătrați, să fie terminată în o săptămână și jumătate.
Astfel, pe 3 februarie spitalul ar urma să fie funcțional și să preia pacienții diagnosticați cu virusul Wuhan.
Decizia autorităților din provincia Hubei vine ca urmare a răspândirii coronavirusului ce provoacă o pneumonie pentru care nu există tratament.
Oficialii din capitala Beijing au implementat o strategie asemănătoare cu cea din perioada 2002 - 2003, atunci când Sindromul Acut Respirator Sever (SARS) a făcut aproape 800 de victime la nivel mondial.
Locuitorii din oraşele închise de virusul fără leac se bat pe mâncare
Un film ştiinţifico-fantastic se derulează sub ochii întregii lumi: pentru prima dată în istorie trei oraşe din China au fost complet închise din cauza unui virus fără leac.
Oamenii sunt complet prizonieri şi se bat pe mâncare în magazine. Cele trei oraşe au împreună 20 de milioane de locuitori, cât toată populaţia României.
Panica e amplificată de faptul că numărul morţilor creşte de la o zi la alta, iar virusul a ajuns în alte trei ţări: Vietnam, Arabia Saudită şi Singapore.
Daniel Murărescu face parte din echipa Observator de decembrie 2016, de la relansarea site-ului, şi este în prezent editor de content. ...
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Stiri Sportive Citește și