CIA anunţă că războiul din Ucraina forţează China să regândească cum şi când ar putea invada Taiwanul
China învaţă lecţii din războiul purtat de Rusia în Ucraina care o fac pregătită să folosească forţa împotriva Taiwanului, a estimat miercuri şeful CIA, Bill Burns, scrie Agerpres.
De Redactia Observator la 21.07.2022, 15:28"Ni se pare că (războiul din Ucraina, aşa cum este văzut de Beijing,) nu afectează cu adevărat întrebarea dacă liderii chinezi ar putea alege să folosească forţa împotriva Taiwanului în următorii ani, ci când şi cum vor face asta", a declarat directorul CIA (principalului serviciu de informaţii al SUA).
Invitat al Forumului privind Securitatea de la Aspen, în Statele Unite, el a relativizat, totuşi, riscurile ca preşedintele Xi Jinping să treacă la acţiune până la sfârşitul anului asupra Taiwanului, în timp ce unii cred că este posibil o astfel de declanşare după o întâlnire importantă a partidului comunist la putere. "Asemenea riscuri ni se par în creştere de-a lungul deceniului", a spus el.
Beijingul este probabil "îngrijorat" urmărind războiul din Ucraina, a analizat şeful CIA, considerându-l un "eşec strategic" pentru Vladimir Putin care credea ca va putea răsturna puterea de la Kiev într-o săptămână.
Șeful CIA: China învaţă lecţii din războiul purtat de Rusia
Bill Burns a estimat că Beijingul a văzut astfel dovada "că nu obţii victorii rapide şi decisive" fără a pune suficientă greutate militară în bătălie.
"Cred că lecţia pe care o învaţă liderii chinezi şi militarii este că se impune strângerea unei forţe dominante la scară largă" pentru a câştiga, a mai declarat el, precizând, de asemenea, importanţa "controlului spaţiului informaţional" şi pregătirii pentru potenţiale sancţiuni economice.
Directorul CIA a mai estimat, în linia declaraţiilor anterioare ale Washingtonului, că China, în ciuda sprijinului său verbal, nu oferă sprijin militar Rusiei în războiul său din Ucraina.
Statele Unite sunt îngrijorate de presiunea militară tot mai mare a Beijingului în ultimii ani împotriva Taiwanului, o insulă democrată pe care China o consideră parte a teritoriului său şi pe care a promis că o va lua înapoi într-o zi.