Cine este "Sedoi", mercenarul cu care Putin vrea să-l înlocuiască pe Prigojin. E considerat "directorul executiv" al Wagner
Război în Ucraina. Vladimir Putin a declarat că le-a propus luptătorilor din Grupul Wagner ca un de mercenar de rang înalt din rândurile lor, cunoscut sub numele de "Sedoi", care în rusă înseamnă "Căruntul", să îi comande în locul lui Evgheni Prigojin, relatează Reuters.
De Redactia Observator la 14.07.2023, 17:48- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă
Ziarul Kommersant l-a citat pe Putin spunând că "Sedoi" este comandantul de facto al companiei Wagner, transmite news.ro.
Cine este el? "Sedoi" este numele de război al lui Andrei Troşev, un comandant Wagner de rang înalt, aflat pe lista de sancţiuni a Uniunii Europene. Identitatea sa este confirmată şi de documente oficiale franceze, de surse cu cunoştinţe în domeniu şi de informaţii din presa rusă, precizează Reuters. Trezoreria Franţei descrie indicativul lui Troşev drept "Siedoy".
Printre asociaţii săi se numără Dmitri Utkin, un fost ofiţer al forţelor speciale de informaţii militare GRU şi fondator al Wagner, potrivit UE.
Canalele pro-Wagner de pe Telegram au spus în mod repetat că Troşev este cunoscut după indicativul "Sedoi" şi că este unul dintre comandanţii de rang înalt din Wagner.
- Scene ireale la Kremlin. Putin a povestit cum a fost refuzat de Prigojin. "Grupul Wagner pur şi simplu nu există",...
- Joe Biden, către Evgheni Prigojin: Ai grijă ce mănânci! În locul tău aş fi mereu cu ochii pe meniul meu
- Generalul rus Serghei Surovikin, dispărut de peste două săptămâni, "se odihnește", susține un oficial din Duma...
UE l-a descris drept "directorul executiv (şeful de personal) al Grupului Wagner" într-un document din 2021, care spune, de asemenea, că este membru fondator al grupului. "Andrei Troşev este direct implicat în operaţiunile militare ale Grupului Wagner în Siria", a spus UE. "El a fost implicat în special în zona Deir al-Zor. Ca atare, el oferă o contribuţie crucială la efortul de război al (preşedintelui sirian) Bashar al-Assad şi, prin urmare, sprijină şi beneficiază de pe urma regimului sirian", menţionează documentul UE.
Sedoi, "directorul executiv" al Grupării Wagner
Marea Britanie l-a descris, de asemenea, în documentele sale de sancţiuni în legătură cu Siria, drept directorul executiv al Wagner.
Andrei Troşev s-a născut la Leningrad, numele din epoca sovietică pentru Sankt Petersburg, la 5 aprilie 1962, potrivit surselor ruse. Documentele de sancţiuni occidentale menţionează data naşterii lui ca 5 aprilie 1953. Nu este clar de ce, conform Reuters.
Troşev a luptat în Afganistan în timpul războiului de 10 ani al Uniunii Sovietice de acolo. După căderea Uniunii Sovietice, a servit în Caucazul de Nord în armata rusă şi apoi în SOBR, o unitate de forţe speciale de reacţie rapidă a Ministerului de Interne rus, unde era comandant. Pentru serviciul său în Afganistan, Troşev a primit de două ori Ordinul Steaua Roşie. A primit, de asemenea, şi cea mai înaltă medalie a Rusiei, aceea de Erou al Patriei, în 2016, pentru asaltul asupra oraşului Palmyra din Siria împotriva militanţilor Statului Islamic.
O fotografie a sa a apărut în presa rusă în 2017 şi îl arată pe Putin alături de Troşev, Utkin şi alţii. Ambii bărbaţi care apoi au trecut în compania lui Prigojin poartă mai multe medalii. Se crede că fotografia datează din 2016, notează Reuters.