Directorul adjunct FBI a demisionat. Donald Trump ar fi creat presiuni asupra oficialului
Valul de demisii de la Washington DC pare să nu se mai oprească. Iar ultimul oficial care s-a retras din funcţie este chiar directorul adjunct al FBI.
De Redactia Observator la 30.01.2018, 08:22Valul de demisii de la Washington DC pare să nu se mai oprească. Iar ultimul oficial care s-a retras din funcţie este chiar directorul adjunct al FBI. Demisia este una controversată, însă. Surse neoficiale susţin că are legătură cu criticile preşedintelui Donald Trump şi cele ale republicanilor la adresa acestuia. Secretarul de presă de la Casa Albă a negat toate speculaţiile.
Andrew McCabe a condus Biroul Federal de Informaţii ca interimar, anul trecut, după ce Donald Trump l-a demis în luna mai, pe fostul director al instituţiei, James Comey. Timp în care FBI ancheta posibila implicare a Rusiei în alegerile din Statele Unite. Fostul director adjunct urma să-şi încheie mandatul în luna martie iar presa de peste Ocean vehiculează acum că liderul de la Casa Albă l-a presat să demisioneze. În cadrul unei conferinţe de presă, Casa Albă a negat afirmaţiile.
SARAH SANDERS, secretarul de presă de la Casa Albă
Preşedintele nu a fost implicat în luarea acestei decizii, iar aici ne referim la FBI, instituţie în care Christopher Wray este directorul. După cum am spus şi săptămâna trecută şi voi repeta din nou: preşedintele are încredere deplină în el şi a lăsat deciziile de la Biroul Federal de Investigaţii pe mâinile lui.
Donald Trump l-a criticat pe fostul director adjunct al FBI printr-o serie de postări pe Twitter, chair la sfârşitul lunii decembrie.
Preşedintele Donald Trump nu a scăpat-o din vizor nici pe soţia lui Andrew McCabe, care a candidat la conducerea Senatului statului american Virginia. Alături de republicani, o acuză că a primit donaţii în valoare de aproximativ 700 de mii de dolari din partea unui aliat politic al fostului preşedinte Bill Clinton şi al soţiei acestuia, Hillary.