Antena LIVE

Curs valutar

Duma de stat a aprobat în unanimitate ieșirea din tratatul nuclear cu SUA. Dmitri Medvedev: "Această decizie ne-a fost impusă de războiul declarat de SUA"

Duma de Stat a Rusiei (camera inferioară a parlamentului federal) a aprobat miercuri un proiect de lege privind suspendarea participării Rusiei la tratatul de dezarmare nucleară New START (sau START III) încheiat cu SUA, la propunerea preşedintelui Vladimir Putin, relatează EFE şi Reuters. Putin a anunţat suspendarea participării Rusiei la acest tratat în discursul său de marţi cu privire la starea naţiunii, în timp ce preşedintele american Joe Biden a promis că va continua să sprijine şi să apere Kievul, în contextul în care vineri se împlineşte un an de la declanşarea "operaţiunii speciale militare" a Moscovei în Ucraina, notează Agerpres.

De la 22.02.2023, 13:13
WhatsApp
Ieșirea din tratatul New START a fost anunțată de vladimir Putin în discursul său în fața Parlamentului rus. Profimedia

Legea respectivă a fost adoptată în unanimitate şi va intra în vigoare după publicarea sa oficială. Conform regulei propuse marţi de Putin în discursul său, rămâne la latitudinea preşedintelui rus să decidă în viitor dacă Moscova va reveni la respectarea obligaţiilor sale în cadrul acestui tratat privind controlul armelor, ultimul încă în vigoare între Rusia şi SUA.

Ministrul rus adjunct de externe, Serghei Riabkov, a declarat miercuri că, la ora actuală, "nu există niciun fel de dialog între Rusia şi SUA şi nu se ştie când acesta se va relua". El a adăugat că toate schimburile de informaţii şi toate elementele care se referă la activităţile de verificare legate New START vor fi fără efect pentru Rusia odată ce suspendarea tratatului va fi oficializată printr-un act legislativ.

Ieșirea din tratatul nuclear a trecut de Duma de Stat

Proiectul de lege votat de Duma urmează să fie validat marţi după-amiază la 15:00 (12:00 GMT) şi de Consiliul Federaţiei (camera superioară a parlamentului) înainte de a fi semnat de şeful statului.

Pe acelaşi subiect

New START a fost semnat la Praga la 8 aprilie 2010 de către preşedinţii SUA şi Rusiei de la acea vreme, Barack Obama şi respectiv Dmitri Medvedev. Tratatul limitează numărul de arme nucleare strategice la 1.550 de focoase şi 700 de sisteme balistice pentru fiecare dintre cele două puteri, pe uscat, pe mare sau în aer.

Fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev, în prezent vicepreşedintele Consiliului Securităţii Rusiei, a declarat că această decizie este un răspuns "aşteptat de mult timp" la faptul că SUA şi NATO au declarat efectiv război Rusiei.

"Această decizie ne-a fost impusă de războiul declarat de SUA şi alte ţări din NATO. Va avea o puternică rezonanţă în lume, în general, şi în SUA în particular", susţine Medvedev într-o postare pe contul său de Telegram.

Medvedev a cerut, de asemenea, ca arsenalele nucleare ale Marii Britanii şi Franţei să fie incluse în viitoarele acorduri de control al armelor între Rusia şi Occident, notează Reuters. 

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

tratat nuclear vladimir putin dmitri medvedev
Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Conacul istoric din România care a ajuns în paragină. Nume mari ale țării au...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Premieră în bătălia pentru Cotroceni. Sociolog din Elveția: „Candidații...
Adevărul
Publicat 22.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 23 noiembrie 2024. Gemenii primesc vești bune. Află ce se...
CaTine
Publicat 22.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
„Geoană, Ciolacu… Ciucă… George Simion… Și femeia aia, cum o...
libertatea.ro
Publicat 22.11.2024
Selena Gomez își vede viitorul alături de Benny Blanco: „Este cel mai sigur...
ZU
Publicat 22.11.2024
Chec de post cu dovleac copt, foarte aromat și colorat
Hello taste
Publicat 22.11.2024
Au început să intre banii pe cardurile educaționale. Peste 650.000 de părinți...
Deparinti
Publicat 22.11.2024
Amnistia fiscală ratează țintele Guvernului. Câștigurile imaginate...
ziare.com
Publicat 22.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Ce este implantul dentar. Cui i se recomandă și cum se efectuează
Medicool
Publicat 22.11.2024