Trei surori şi-au ucis tatăl. Fetele ar putea scăpa de închisoare
Şi Rusia crede în lacrimi! O ţară întreagă cere clemenţă pentru trei surori care şi-au omorât tatăl. Fetele au recurs la gestul exrem, după ce bărbatul le-a abuzat sexual şi fizic ani la rând. Au fost condamnate la 20 de ani de închisoare, dar până şi procurorii cred că ar trebui graţiate.
De Redactia Observator la 02.02.2020, 23:45Şi Rusia crede în lacrimi! O ţară întreagă cere clemenţă pentru trei surori care şi-au omorât tatăl. Fetele au recurs la gestul exrem, după ce bărbatul le-a abuzat sexual şi fizic ani la rând. Au fost condamnate la 20 de ani de închisoare, dar până şi procurorii cred că ar trebui graţiate.
Sunt mărturiile cutremurătoare ale celor trei surori care au impresionat o ţară întreagă. Ani la rând, Krestina, Angelina şi Maria au fost bătute şi abuzate sexual de cel care trebuia să le protejeze. De teamă că vieţile lor sunt în periocol, fetele şi-au ucis tatăl şi au alertat autorităţile.
Impresionaţi de dramatismul cazului, ruşii au lansat o petiţie pe internet. 350 de mii de oameni au cerut judecătorilor ca fetele să fie graţiate. La un an şi jumătate de la comiterea crimei, procurorii au conchis că cele trei surori au acţionat în legitimă apărare. Fetele au fost acuzate iniţial de omor cu premeditare, însă acum ar putea scapa de condamnarea de 20 de ani la închisoare.
Părinţii fetelor s-au despărţit în 2016, iar tatăl abuziv le-a interzis adolescentelor să îşi mai vadă mama. Femeia a fost, la rândul ei, agresată fizic de individ şi a cerut ajutorul autorităţilor, însă nicio măsură nu a fost luată.