Antena LIVE

Curs valutar

Erbicid controversat, aprobat de UE. Semnalul de alarmă tras de Organizaţia Mondială a Sănătăţii

Un controversat erbicid agricol, care, potrivit unor studii, ar fi cancerigen, ar putea fi autorizat, pentru încă cinci ani, în Uniunea Europeană.

De la 28.11.2017, 08:36
WhatsApp
Vezi și:

Un controversat erbicid agricol, care, potrivit unor studii, ar fi cancerigen, ar putea fi autorizat, pentru încă cinci ani, în Uniunea Europeană, în urma votului de ieri al unei comisii de apel. Germania şi România se numără printre statele care au dat un vot favorabil după ce se abţinuseră la o consultare precedentă. Militanţii ecologişti dar şi guvernul Franţei afirmă că vor continua lupta pentru interzicerea substanţei.

Glifosatul, produs de un mare concern american, este folosit de peste patru decenii pentru eliminarea buruienilor. Dar, în 2015, un studiu al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii a apreciat că substanţa poate provoca apariţia cancerului. Uniunea Europeană a prelungit, atunci, autorizaţia de folosire a glifosatului doar pentru 18 luni, până la efectuarea unui studiu al propriei agenţii. Care nu a găsit dovezi ale relaţiei dintre erbicid şi boala uciagaşă. 

Între timp, însă, organizaţiile ecologiste au lansat o amplă campanie împotriva Glifosatului şi au strâns peste un milion şi 300.000 de semnături pentru interzicerea lui. 

Dosarul a ajuns în faţa unei comisii în care sunt reprezentate toate cele 28 de state ale Uniunii. La un prim vot, Germania şi alte ţări, între care România, s-au abţinut. Dar acum Germania şi-a schimbat opţiunea şi a votat pentru. La fel au procedat România, Bulgaria şi Polonia şi, astfel, s-a întrunit majoritatea necesară aprobării. Guvernul german şi-a motivat decizia prin includerea unor restricţii în textul autorizaţiei. Decizia va fi adoptată, oficial, de Comisia Europeană până la 15 decembrie, când expiră autorizaţia actuală. Ecologiştii sunt hotărâţi să continue lupta. 

Decizia ar putea crea probleme în relaţia Germaniei cu Franţa, care doreşte eliminarea rapidă a glifosatului. Dar şi negocierile pentru un nou guvern german pot fi afectate, deoarece social-democraţii, potenţiali parteneri de coaliţie ai creştin-democraţilor, se opun şi ei autorizării erbicidului. 

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

extern observator06 erbicid controversat aprobat ue
Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Ce să pui în butoiul cu varză murată ca să nu se acrească prea tare. Trucul...
Fanatik.ro
Publicat 22.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Premieră în bătălia pentru Cotroceni. Sociolog din Elveția: „Candidații...
Adevărul
Publicat 22.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 23 noiembrie 2024. Gemenii primesc vești bune. Află ce se...
CaTine
Publicat 22.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
„Geoană, Ciolacu… Ciucă… George Simion… Și femeia aia, cum o...
libertatea.ro
Publicat 22.11.2024
Selena Gomez își vede viitorul alături de Benny Blanco: „Este cel mai sigur...
ZU
Publicat 22.11.2024
Chec de post cu dovleac copt, foarte aromat și colorat
Hello taste
Publicat 22.11.2024
Au început să intre banii pe cardurile educaționale. Peste 650.000 de părinți...
Deparinti
Publicat 22.11.2024
Amnistia fiscală ratează țintele Guvernului. Câștigurile imaginate...
ziare.com
Publicat 22.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Ce este implantul dentar. Cui i se recomandă și cum se efectuează
Medicool
Publicat 22.11.2024