Evacuare dramatică din Afganistan: 640 de oameni îngrămădiți într-un avion C-17 Globemaster. Oamenii au lăsat totul în urmă
O fotografie devenită virală pe Twitter arată haosul în care se face evacuarea din Afganistan. Circa 640 de afgani s-au îngrămădit într-un avion C-17 Globemaster III, cu mult peste capacitatea aeronavei americane, în încercarea disperată de a scăpa de răzbunarea talibanilor. Oamenii sunt în principal colaboratori ai fostului regim de la Kabul sau pur și simplu persoane ce au fost în structurile de putere și care ar putea deveni țina insurgenților.
De Daniel Murărescu la 17.08.2021, 08:59Frica de talibani este atât de mare, încât sute de afgani au lăsat totul în urmă pentru a trece granița - familie, locuință, bunuri. Fără apă, mâncare, obiecte personale, oamenii sunt printre puținii care au reușit să iasă din Afganistan în siguranță, înainte de scenele de haos de pe Aeroportul Internațional din Kabul. Reamintim că luni o adevărată tragedie s-a desfășurat pe aerodromul din capitala afgană, acolo unde mai mulți bărbați, disperați că nu mai pot prinde un loc înăuntru avioanelor, s-au agățat de fuselajul unui avion C-17 și au picat din cer de la sute de metri înălțime.
Occidentul a pierdut Afganistanul în 10 zile, după 20 de ani în care a încercat să aducă pacea
Nimeni nu îşi explică acum cum o forţă de doar câteva mii de oameni a reuşit să pună mâna atât de repede pe ţară. Sau cum de a fost posibil ca armata afgană se se dezintegreze în câteva zile. Mulţi arată acum cu degetul spre americani.
- Prima reacţie a lui Joe Biden despre criza din Afganistan: Misiunea SUA a fost stoparea terorismului, nu crearea...
- Analistul Dan Dungaciu, despre situaţia din Afganistan: "A murit o viziune. Occidentul a pierdut pacea, nu...
- Jurnalistă CNN, în haine musulmane la Kabul: "Talibanii mi-au spus să mă dau la o parte pentru că sunt femeie"
O altă întrebare de pe buzele tuturor - unde au greşit americanii în cei 20 de ani pe care i-au petrecut în Afganistan. Câteva răspunsuri le oferă militarii americani care au luptat acolo. Recunosc că forţele de securitate pe care le-au antrenat au fost alcătuite din oameni recrutaţi superficial. O altă greşeală - nu au consolidat instituţiile statului, iar asta s-a dovedit fatal.
În cei 20 de ani, sute de mii de militari din toată lumea au încercat să menţină pacea. La misiunea din Afganistan a participat şi ţara noastră. România a fost cea de-a cincea ţară contributoare în ceea ce priveşte numărul de militari să lupte. Am cheltuit acolo peste trei miliarde de lei, iar 29 de soldaţi români au fost ucişi.