O femeie și-a înecat cei doi copii, iar apoi s-a sinucis, după ce soțul și-a înscenat moartea pentru a scăpa de datorii
Caz înfiorător în China. O femeie și-a înecat cei doi copii, după care și-a luat viața, crezând că soțul ei a murit într-un accident de mașină. Bărbatul, însă, își înscenase moartea pentru a beneficia de o poliță de asigurare în valoare de aproape 150.000 de dolari.
De Redactia Observator la 17.10.2018, 22:15Caz înfiorător în China. O femeie și-a înecat cei doi copii, după care și-a luat viața, crezând că soțul ei a murit într-un accident de mașină. Bărbatul, însă, își înscenase moartea pentru a beneficia de o poliță de asigurare în valoare de aproape 150.000 de dolari.
La începutul lunii septembrie, bărbatul de 34 de ani încheiase o poliță în valoare de un milion de yuani chinezești, reprezentând aproximativ 145.000 de dolari, fără știința soției, iar pentru a beneficia de bani a decis să închirieze o mașină și să o scufunde într-un râu, sperând că anchetatorii vor constata decesul în lipsa unui cadavru.
Din nefericire, planul a mers atât de bine, încât a reușit să-și păcălească și soția. Pe 11 octombrie, femeia a lăsat o notă scrisă pe WeChat după care și-a înecat cei doi copii, un băiețel de patru ani și o fetiță de trei, într-o baltă din apropierea casei. Apoi și-a luat viața în același mod.
La câteva ore după tragedie, bărbatul s-a predat poliției. Într-un videoclip postat pe internet, acesta a încercat să explice, plângând, că împrumutase bani pentru a plăti tratamentul fetiței sale, care suferea de epilepsie.
Tragedia a născut discuții aprinse în mediul online din China, referitoare la presiunile financiare care copleșesc multe cupluri. Însă explicația bărbatului nu a convins pe nimeni.
Un avocat din Beijing a precizat că relația de cauzalitate dintre frauda comisă de bărbat și gestul extrem la care a recurs soția acestuia va fi greu de probat în instanță.