În doar două zile de la lansare, petiţia anti BREXIT a strâns peste trei milioane de semnături
Petiţia intitulată “Reguli pentru referendumul UE care declanşează un al doilea referendum UE” a strâns circa 3.002.000 de semnături.
De Redactia Observator la 26.06.2016, 14:22Petiţia intitulată “Reguli pentru referendumul UE care declanşează un al doilea referendum UE” a strâns circa 3.002.000 de semnături.
Petiţia va fi discutată în Parlament, pentru că a strâns peste 100.000 de semnături. Însă legislaţia în vigoare nu permite organizarea unui nou referendum în privinţa apartenenţei la Uniunea Europeană, pentru că propune introducerea unei legi retroactive.
“Noi, subsemnaţii, îi cerem Guvernului Maiestăţii Sale, să implementeze o regulă potrivit căreia, dacă votul pentru rămânerea sau ieşirea din (UE – n.r.) este sub 60%, la o rată de participare de sub 75%, atunci ar trebui să existe un nou referendum”, scrie în textul petiţiei.
Guvernul urmează să răspundă petiţiei în următoarele ore sau zile.
sursa: news.ro