Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a MAE rus, invită Bucureştiul să recunoască public că trimite arme Kievului
Ministerul rus de Externe, prin vocea purtătoarei sale de cuvânt, Maria Zaharova, a invitat Bucureştiul să recunoască public că trimite arme Kievului şi să nu se mai ascundă după generalităţi de tipul ''asistenţă umanitară'', conform unor declaraţii ale acesteia postate pe site-ul MAE de la Moscova, mid.ru, citat de Agerpres.
De Redactia Observator la 01.09.2022, 22:54"Bucureştiul evită publicitatea în astfel de chestiuni, preferând să vorbească opiniei publice româneşti şi internaţionale exclusiv despre un sprijin 'umanitar' pentru Ucraina", a declarat Maria Zaharova într-o conferinţă de presă miercuri la Moscova, adăugând că o agenţie de presă română, pe care nu a numit-o, a dezvăluit de fapt despre ce fel de sprijin este vorba.
Zaharova: "Alimentarea cu arme a naţionaliştilor ucraineni pentru a lupta cu propriul popor nu face decât să prelungească conflictul"
Potrivit ei, o "agenţie de presă română a relatat despre o discuţie telefonică recentă dintre ministrul român al Apărării, Vasile Dâncu, şi omologul său ucrainean, Oleksii Reznikov, care a mulţumit Bucureştiului pentru cea de-a cincea tranşă, recent aprobată, de asistenţă militară românească pentru forţele armate ale Ucrainei, inclusiv arme de calibru mic, muniţie, piese de schimb pentru produse militare". Nu este clar la ce convorbire dintre cei doi oficiali face referire reprezentanta MAE rus.
"Este pentru prima dată când această temă a apărut atât de explicit în spaţiul public, chiar dacă pe reţele de socializare apăruseră anterior materiale video ce relevau folosirea obuzelor de fabricaţie românească de către forţele armate ale Ucrainei. Dar nu existau dovezi factice 'directe'", a afirmat Zaharova, remarcând că "de acum este clar ce înseamnă cuvântul 'umanitar'".
- Reacţia Moscovei după ce România a expulzat un diplomat rus: Rusia va răspunde "în mod adecvat"
- Israelul a făcut ceva care i-a deranjat pe ruși. Afirmaţiile Moscovei despre evrei nu au fost întâmplătoare
- A primit Ucraina în secret arme mai puternice de la americani? Unii experții militari cred că SUA au furnizat mai...
În opinia sa, ''autorităţile române, evident, resimt un disconfort moral, realizând consecinţele reale ale acestei politici determinate de ideologie''. ''În loc de această ruşine falsă, ele ar trebui să mărturisească totul'', a declarat purtătoarea de cuvânt a MAE rus, invitând Bucureştiul ''să spună poporului şi întregii lumi cum stau lucrurile în realitate".
"Alimentarea cu arme a naţionaliştilor ucraineni pentru a lupta cu propriul popor nu face decât să prelungească conflictul (în caz că Bucureştiul nu ştie asta) şi duce la un număr mai mare de victime", a mai afirmat Zaharova. ''Cei care contribuie la aceasta împart cu regimul naţionalist de la Kiev responsabilitatea pentru toate crimele noi, sângele şi suferinţa oamenilor'', a declarat reprezentanta MAE rus.
''Dacă oficialii români cred că totul este irelevant, aceasta este părerea lor. Dar ar fi bine să facă publice unele 'dezvăluiri' despre aceste încărcături. Ce trimit ei de fapt regimului de la Kiev?'', a adăugat Maria Zaharova în conferinţa sa de presă. Rusia a invadat Ucraina la 24 februarie în ceea ce ea numeşte ''operaţiune militară specială'', un act de agresiune nemaiîntâlnit după cel de-Al Doilea Război Mondial pe continentul european, întregul Occident aliindu-se Ucrainei, victimă clară a acestui război de agresiune.