Mercenarii din gruparea Wagner vor continua să lupte pentru Rusia, susține președintele Dumei de Stat
Preşedintele Dumei de Stat, camera inferioară a Parlamentului rus, Viaceslav Volodin, a declarat că mulţi dintre mercenarii Grupului Wagner, grup care s-a revoltat la sfârşitul săptămânii trecute, vor continua să servească Rusia, transmite EFE.
De Redactia Observator la 02.07.2023, 17:30Preşedintele rus, Vladimir Putin, le-a propus membrilor Wagner care vor să apere Rusia să "îşi continue serviciul cu arma în mână", a scris duminică Volodin pe contul său de Telegram. "Din câte ştiu, mulţi dintre ei au acceptat", a adăugat el.
Volodin a subliniat că rebeliunea din 23-24 iunie a Grupului Wagner sub conducerea şefului său, Evgheni Prigojin, care a fost stopată prin intermediul unui acord în timp ce mercenarii se apropiau de Moscova, "a arătat cât de mare este prestigiul preşedintelui (Putin) în societatea civilă şi în rândul militarilor".
Vladimir Putin, "întărit" de rebeliunea mercenarilor Wagner, crede Volodin
Liderul de la Kremlin, potrivit lui Volodin, "a ieşit din această situaţie extrem de dificilă cu poziţiile mai întărite, atât în ţară, cât şi în lume". "Dacă în 1917 şi în 1991 în fruntea statului s-ar fi aflat oameni ca Putin, nu ar fi avut loc o revoluţie şi nici Uniunea Sovietică nu s-ar fi dezintegrat", a conchis liderul Dumei de Stat.
- Afirmaţia care l-ar putea aduce în faţa instanţei pe Putin: mercenarii Wagner au fost finanţaţi de Rusia. Cum...
- Şeful CIA a vizitat în secret Ucraina. Călătoria ar fi avut loc înainte de rebeliunea de 24 de ore a grupului...
- Răsturnare de situaţie în Rusia. Oameni de încredere ai lui Putin erau în secret membri VIP ai grupării Wagner
Mercenarii Wagner au oprit rebeliunea după ce preşedintele rus a promis că dosarul penal împotriva lor va fi abandonat, că Prigojin va pleca în Belarus şi că membrii grupării se vor putea întoarce la casele lor sau se vor putea alătura oficial forţelor armate.
Obiectivul declarat al lui Prigojin, pe care nu l-a atins, era demiterea ministrului Apărării, Serghei Şoigu, şi a şefului Statului Major General al Forţelor Armate, Valeri Gherasimov, pe care îi învinuia de luni de zile pentru eşecurile militare din Ucraina şi pentru numărul mare de pierderi în rândul forţelor ruse.