Antena LIVE

Curs valutar

Moarte suspectă a unui diplomat rus la Berlin. Autorităţile confirmă "accidentul tragic", după două săptămâni

Corpul fără viaţă al unui diplomat rus, în vârstă de 35 de ani, a fost găsit în octombrie în faţa Ambasadei Rusiei, în centrul capitalei germane, anunţă un purtător de cuvânt al Ministerului german de Externe, confirmând dezvăluiri ale revistei Der Spiegel, relatează AFP.

De la 05.11.2021, 22:04
WhatsApp
Trupul unui diplomat rus, în vârstă de 35 de ani, a fost găsit în octombrie în faţa Ambasadei Rusiei de la Berlin Profimedia Images

”Confirmăm că un accident tragic, implicând un angajat al Ambasadei Federaţiei ruse în Germania, a avut loc la 19 octombrie 2021”, anunţă într-un comunicat Ambasada Rusiei la Berlin. ”Toate procedurile în vederea repatrierii corpului diplomatului în ţara sa de origine au fost rapid soluţionate împreună cu autorităţile din poliţie şi medicale germane competente, conform practicilor în vigoare”, adaugă oficialii, citaţi de news.ro. ”Cazul este cunoscut Ministerului (german) de Externe”, a anunţat anterior, într-o conferinţă de presă, un purtător de cuvânt al diplomaţiei germane, fără să ofere alte detalii.

Moartea diplomatului rus de la Berlin. Bărbatul a căzut de la etaj

Descoprirea macabră a avut loc în data de 19 octombrie, potrivit Der Speigel, care a dezvăluit cazul. Bărbatul ar fi căzut de la un etaj superior al ambasadei, stituată pe celebrul bulevard Unter den Linden, în apropiere de Poarta Brandenburg. Încercările de reanimare au eşuat. Conform publicaţiei citate, Ambasada Rusiei nu a acceptat ca trupul diplomatului să fie examinat după moarte. Circumstanţele presupusei căderi şi cauza morţii sunt ”necunoscute”, potrivit unor surse din domeniul securităţii citate de Der Spiegel. Întrucât defunctul avea un statut diplomatic, parchetul german nu a putut deschide o anchetă cu privire la deces. Corpul diplomatului a fost transferat, între timp, în Rusia.

Cine era bărbatul, mort într-un "accident tragic"

Ambasada Rusiei, contactată de Der Speiegel, a evocat un ”accident tragic”, pe care nu doreşte să-l comenteze din ”motive etice”. Bărbatul, în vârstă de 35 de ani, era acreditat în funcţia de secretar II al Ambasadei Rusiei la Berlin din vara lui 2019, potrivit unei liste diplomatice oficiale. Însă serviciile germane de spionaj l-ar fi considerat drept un angajat care lucra şi la FSB - serviciile ruse de informaţii interne. El ar fi ruda unui funcţionar de rang înalt de la Direcţia a II-a din cadrul FSB. În Rusia, acest departament este însăcinat cu lupta împotriva terorismului. Servicii occidentale secrete suspectează această unitate de faptul că este implcată în asasinarea unui cetăţean georgian în centrul Berlinului, în 2019. Este vorba despre Zelimhan Hangoşvili, în vârstă de 40 de ani, care a fost ucis prin împuşcare cu două gloanţe în cap, de aproape, lângă Tiergarten, la 23 august 2019. Un suspect rus, Vadim Krasikov, în vârstă de 55 de ani, alias Vadim Sokolov, este judecat începând din octombrie 2020 cu privire la acest asasinat care, potrivit procurorilor germani, a fost comandat de către Moscova.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

rusia germania moarte suspecta
Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Stațiunea ascunsă, de lângă Valea Prahovei, pe care prea puțini români o...
Fanatik.ro
Publicat 22.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Cum vede diaspora anul electoral din Europa și alegerea lui Trump. „Extrema...
Adevărul
Publicat 22.11.2024
Cel mai scump obiect din garderoba Iulianei Pepene. Câți bani a dat...
A1
Publicat 22.11.2024
Horoscopul zilei de 23 noiembrie 2024. Gemenii primesc vești bune. Află ce se...
CaTine
Publicat 22.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Grevă pornită de un robot. Cum a convins mașinăria alți 12 roboți să își...
Useit
Publicat 22.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
„Geoană, Ciolacu… Ciucă… George Simion… Și femeia aia, cum o...
libertatea.ro
Publicat 22.11.2024
Selena Gomez își vede viitorul alături de Benny Blanco: „Este cel mai sigur...
ZU
Publicat 22.11.2024
Chec de post cu dovleac copt, foarte aromat și colorat
Hello taste
Publicat 22.11.2024
Au început să intre banii pe cardurile educaționale. Peste 650.000 de părinți...
Deparinti
Publicat 22.11.2024
SUA au o nouă armă care ar putea zdrobi armata lui Putin, dar ar fi mai puțin...
ziare.com
Publicat 22.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Ce este implantul dentar. Cui i se recomandă și cum se efectuează
Medicool
Publicat 22.11.2024