Moartea lui Prigojin. Vladimir Putin sugerează că avionul a fost aruncat în aer de grenade mânuite la bord
Vladimir Putin a sugerat joi că prăbuşirea, în august, a avionului la bordul căruia se afla şeful mercenarilor Wagner, Evgheni Prigojin, a fost cauzată de grenade de mână care au explodat în interiorul aeronavei, şi nu de un atac cu rachete, relatează Reuters.
De Redactia Observator la 05.10.2023, 21:28Putin nu a oferit mai multe detalii despre modul în care o grenadă sau mai multe grenade ar fi putut fi detonate la bord, dar a spus că el crede că anchetatorii au greşit că nu au efectuat teste de alcoolemie şi de droguri pe corpurile celor care au murit în accident, având în vedere că în trecut au fost găsite cantităţi de cocaină în sediul Wagner din Sankt Petersburg.
Avionul privat cu care Prigojin călătorea spre Sankt Petersburg s-a prăbuşit pe 23 august
Avionul privat Embraer cu care Prigojin călătorea spre Sankt Petersburg s-a prăbuşit la nord de Moscova, la 23 august, iar toate cele 10 persoane aflate la bord şi-au pierdut viaţa, inclusiv alte două figuri de top ale companiei Wagner, cele patru gărzi de corp ale lui Prigojin şi echipajul format de trei persoane.
Putin a sugerat joi că avionul a fost aruncat în aer din interior
- Fiul lui Prigojin ar putea moşteni "imperiul" Wagner. Pavel rămâne cu o avere uriaşă şi e pregătit să...
- Putin îi cere ajutorul unui fost locotenent al lui Prigojin. "Căruntul" va antrena soldaţi pentru a lupta în Ucraina
- Primul mercernar Wagner care a dezertat şi a fugit în Occident a fost arestat. Andrei Medvedev ar fi încercat să...
Putin a sugerat joi că avionul a fost aruncat în aer din interior, spunând că şeful comisiei de anchetă i-a raportat acest lucru cu câteva zile în urmă. "Fragmente de grenade de mână au fost găsite în cadavrele celor ucişi în accident", a declarat Putin la o reuniune a Clubului de discuţii Valdai care a avut loc în staţiunea Soci de la Marea Neagră. "Nu a existat niciun impact extern asupra avionului - acesta este deja un fapt stabilit", a spus Putin, părând să respingă afirmaţiile unor oficiali americani neidentificaţi care au declarat, la scurt timp după prăbuşire, că ei cred că avionul a fost doborât.
Anchetatorii accidentului nu au prezentat încă un raport public cu privire la cauza accidentului. O tentativă de revoltă a lui Prigojin, la sfârşitul lunii iunie, a reprezentat cea mai mare provocare la adresa puterii lui Putin de când fostul spion KGB a venit la Kremlin în 1999.