Antena LIVE

Curs valutar

Nancy Pelosi a aterizat în Taipei şi şi-a exprimat "angajamentul" SUA faţă de Taiwan. China anunţă că va lansa exerciţii militare cu muniţie de război

Nancy Pelosi a aterizat pe aeroportul din Taipei marți seară. SUA au transmis Chinei că Pelosi are dreptul să viziteze Taiwanul și că nu trebuie să transforme evenimentul într-o criză. Este prima vizită în Taiwan a unui președinte al Camerei Reprezentanților din SUA din ultimii 25 de ani.

De la 02.08.2022, 22:46
WhatsApp
Galerie (6)
Profimedia

UPDATE: China lansează ”acţiuni militare ţintite” după sosirea lui Pelosi în Taiwan

Peste 20 de avioane militare chinezeşti au intrat marţi în zona de identificare a Apărării aerene taiwaneze - mai largă decât spaţiul aerian taiwanez -, ca represalii faţă de vizita preşedintei Camerei Reprezentanţilor americane Nancy Pelosi pe insulă, anunţă ministerul taiwanez al Apărării, relatează AFP, citat de news.ro.

Nancy Pelosi a sosit marţi în Taiwan, în pofida unor ameninţri ale Chinei, care cnswideră această vizită drept o provocare gravă, care riscă să tensioneze şi mai multe relaţiile chinezo-americane, deja tensionate.  Beijingul a anunţat, după sosirea lui Pelosi ”acţiuni militare ţintite”. Această operaţiune a armatei chineze vizează ”să apere hotărât suveranitatea naţională şi integritatea teritorială şi să contracareze ferm amestecuri externe şi tentative separatism, «de independenţă a Taiwanului»”, a anunţat  un purtător de cuvânt al Ministerului chinez al Apărării, Wu Qian.

UPDATE: China denunţă o atitudine ”extrem de periculoasă” a SUA după sosirea lui Nancy Pelosi în Taiwan

Pe acelaşi subiect

Ministerul chinez de Externe condamnă ferm, marţi, vizita preşedintei Camerei Reprezentanţilor americane Nancy Pelosi în Taiwan, relatează AFP şi CGTN, citate de news.ro. Preşedinta Camerei Reprezentanţilor Statelor Unite a sosit pe insulă marţi seara (ora locală), în pofida unor ameninţări cu represalii ale Chinei. Această vizită transmite ”semnale eronate” forţelor separatiste, care vor să obţină independenţa Taiwanului, căreia China i se opune, potrivit postului chinez de televiziune.

Autorităţile chineze au transmis proteste americanilor, potrivit CGTN. Beijingul denunţă în aceste proteste o atitudine ”extrem de periculoasă” a Statelor Unite. ”Statele Unite (...) încearcă să folosească Taiwanul pentru a îndigui China”, denunţă într-un comunicat Ministerul chinez de Externe. Washingtonul ”nu încetează să deformeze, să întunece şi să golească de orice sens principiul unei Chine unice, să-şi intensifice schimburile oficiale cu Taiwanul şi să încurajeze activităţi separatiste «de independenţă» ale Taiwanului. Aceste acţiuni, la fel ca joaca cu focul, sunt extrem de periculoase”, acuză Beijingul în acest comunicat. Înainte de sosirea lui Pelosi, CGTN a anunţat că ”avioane chineze de vânătoare (de tip) Su-35” ”traversau Srâmtoarea Taiwan”. Publicaţia Global Times anunţă că exerciţii militare urmează să înceapă joi, după ce Nancy Pelosi va părăsi Taiwanul.

UPDATE: Pelosi afirmă la Taipei "angajamentul" SUA faţă de Taiwan

Preşedinta Camerei Reprezentanţilor a Congresului SUA, Nancy Pelosi, a sosit marţi în Taiwan cu un mesaj clar la adresa Chinei, afirmând că angajamentul american faţă de un Taiwan democratic este mai important ca niciodată, în timp ce MAE chinez a protestat afirmând că această vizită afectează serios pacea şi stabilitatea în zona Strâmtorii Taiwan, scrie Reuters, citat de Agerpres.

"Vizita delegaţiei noastre parlamentare în Taiwan onorează angajamentul neclintit în susţinerea democraţiei vibrante a Taiwanului", a spus Pelosi într-o declaraţie după ce a aterizat la Taipei. "Solidaritatea americană cu cei 23 de milioane de cetăţeni ai Taiwanului este astăzi mai importantă ca niciodată, în timp ce lumea se confruntă cu alegerea între autocraţie şi democraţie", a adăugat ea. Pelosi a fost primită împreună cu delegaţia sa pe aeroportul din Taipei de ministrul de externe taiwanez Joseph Wu şi de reprezentanta SUA în Taiwan, Sandra Oudkirk. Ea va avea miercuri întrevederi cu oficiali taiwanezi.

UPDATE: Casa Albă a emis un scurt comunicat în care precizează că vizita lui Nancy Pelosi în Taiwan nu reprezintă o încălcare a suveranităţii Chinei.

UPDATE: China condamnă vehement vizita lui Nancy Pelosi în Taiwan şi va lansa exerciţii militare

Administraţia de la Beijing a condamnat vehement, marţi seară, vizita în Taiwan a preşedintelui Camerei Reprezentanţilor din SUA, Nancy Pelosi, şi a anunţat că urmează să efectueze exerciţii militare maritime şi aeriene cu muniţie reală, notează Mediafax. "Vizita lui Nancy Pelosi transmite mesaje greşite forţelor separatiste care vor independenţa Taiwanului", a comunicat Ministerul de Externe de la Beijing, precizând că va trimite imediat note de protest la reprezentanţele diplomatice americane.

La rândul său, armata chineză a anunţat că va lansa exerciţii militare de amploare în apropierea Taiwanului. Exerciţiile militare maritime şi aeriene, care vor include trageri cu muniţie reală, se vor derula în perioada 4-7 august, conform agenţiei de presă oficiale Xinhua, citată de postul CGTN. "Din raţiuni de securitate, intrarea vaselor şi avioanelor în zonele în care se vor derula exerciţiile este strict interzisă", transmite armata chineză.

UPDATE: Avionul lui Nancy Pelosi a aterizat pe aeroportul din Taipei. Aeronava a evitat să zboare deasupra Marea Chinei de Sud, astfel că traseul a durat aproximativ 6 ore. Autoritățile din Taiwan au plasat armata la un nivel ridicat de alertă de luptă, a raportat Agenția Centrală de Știri a insulei, citând surse.

UPDATE: Peste 600.000 de oameni urmăresc în acest moment traseul avionului oficialului american

Avionul Air Force cu indicativul ASPAR19 la bordul căruia se presupune că este Nancy Pelosi a decolat marți în jurul prânzului din Kuala Lumpur Malaysia și va ateriza pe aeroportul Songshan din Taipei în jurul orei 18.00 potrivit aplicațiilor de monitorizare a traficului aerian care au confirmat că aeronava a intrat în spațiul aerian al Taiwanului.

Traseul avionului ASPAR19 a fost urmărit de peste 300.000 de oameni pe o aplicație de monitorizare a traficului aerian. Flightradar24.com și-a restricționat traficul din cauza numărului mare de utilizatori. China va închide spațiul aerian al țării în direcția strâmtorii Taiwan pentru aeronavele civile, a informat presa locală, citând autoritățile guvernamentale chineze. În așteptarea avionului lui Pelosi,  mai mulți Locuitorii din Taipei au fost filmați cum se adună în jurul aeroportului Songshan.

Pe o clădire din apropierea aeroportului a fost afișat mesajul:„Iubire. Speranță. Pace” iar pe cea mai înaltă clădire din Taipei a fost difuzat mesajul ”Pelosi. Bine ați venit în Taiwan. Vă mulțumim. Taiwan vă iubește”

Statele Unite trimit avioane de vânătoare din Japonia spre Taiwan, în contextul vizitei lui Pelosi

Statele Unite au trimis avioane de vânătoare şi de realimentare în aer din Japonia spre Taiwan, în contextul apropierii de insulă a aeronavei care o transportă pe Nancy Pelosi, preşedintele Camerei Reprezentanţilor din SUA, notează Mediafax.

Conform postului nipon NHK, opt avioane de vânătoare F-15 au decolat de la Baza aeriană americană Kadena, situată pe Insula japoneză Okinawa, spre Taiwan, pentru a escorta aeronava lui Nancy Pelosi, care se apropie de Aeroportul din Taipei. Avioanele de vânătoare vor realimenta în aer de la aeronave americane de tip KC-135. Prezenţa aeriană americană are rolul de a descuraja orice acţiune de intimidare din partea Chinei, care este furioasă din cauza vizitei lui Nacy Pelosi în Taiwan.

Departamentul american al Apărării a intensificat prezenţa militară în zona Asia-Pacific în contextul vizitei lui Nancy Pelosi în Taiwan. În largul Taiwanului au fost trimise patru nave militare americane, inclusiv portavionul USS Ronald Reagan.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

nancy pelosi taiwan china taipei avion pelosi
Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Ce să pui în butoiul cu varză murată ca să nu se acrească prea tare. Trucul...
Fanatik.ro
Publicat 22.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Premieră în bătălia pentru Cotroceni. Sociolog din Elveția: „Candidații...
Adevărul
Publicat 22.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 23 noiembrie 2024. Gemenii primesc vești bune. Află ce se...
CaTine
Publicat 22.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
„Geoană, Ciolacu… Ciucă… George Simion… Și femeia aia, cum o...
libertatea.ro
Publicat 22.11.2024
Selena Gomez își vede viitorul alături de Benny Blanco: „Este cel mai sigur...
ZU
Publicat 22.11.2024
Chec de post cu dovleac copt, foarte aromat și colorat
Hello taste
Publicat 22.11.2024
Au început să intre banii pe cardurile educaționale. Peste 650.000 de părinți...
Deparinti
Publicat 22.11.2024
Amnistia fiscală ratează țintele Guvernului. Câștigurile imaginate...
ziare.com
Publicat 22.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Ce este implantul dentar. Cui i se recomandă și cum se efectuează
Medicool
Publicat 22.11.2024