NATO va declara Rusia o amenințare directă la adresa securității. Jens Stoltenberg: China nu este un adversar, dar se dezvoltă militar
Liderii NATO reuniți miercuri la Madrid urmează să declare Rusia drept o amenințare directă la adresa securității a declarat șeful NATO Jens Stoltenberg, citat de AFP.
De Redactia Observator la 29.06.2022, 11:10"Vom afirma clar că Rusia reprezintă o amenințare directă la adresa securității noastre”, a spus Stoltenberg înainte de dezvăluirea noului plan strategic al NATO.
Stoltenberg a spus că întâlnirea de la Madrid va fi una "istorică și plină de transformări" pentru alianța creată acum 70 de ani, în timp ce se confruntă cu consecințele invadării Ucrainei de către Rusia.
"Ne întâlnim în mijlocul celei mai grave crize de securitate cu care ne-am confruntat de la al Doilea Război Mondial”, a spus Stoltenberg.
NATO urmează să demareze cea mai mare modernizare a capacităților sale de apărare și de descurajare de la sfârșitul Războiului Rece, prin întărirea forțelor de pe flancul său estic și prin creșterea masivă a numărului de militari amplasaţi în nivel ridicat de reacţie
- Corespondență exclusivă Observator la summitul NATO de la Madrid. Ce vor decide liderii alianței în contextul...
- Jens Stoltenberg: NATO creşte numărul militarilor din Forţa de Răspuns la peste 300.000. Grupurile de luptă,...
- Vladimir Putin reușește opusul a ceea ce-și dorea, prin invazia Ucrainei: NATO pregătește schimbări istorice...
De asemenea, pentru prima dată NATO își va îndrepta atenția asupra provocării reprezentate de puterea tot mai mare a Chinei. Alianţa îşi va actualiza "conceptul strategic".
"China nu este un adversar”, a spus Stoltenberg. "Dar, desigur, trebuie să ținem cont de consecințele asupra securității noastre atunci când vedem că investește masiv în noi capabilități militare moderne, rachete cu rază lungă de acțiune sau arme nucleare și, de asemenea, încearcă să controleze infrastructura critică, de exemplu, 5G”. În premieră liderii din Coreea de Sud și Japonia participă la un summit NATO.
Președintele finlandez Sauli Niinisto a anunțat marţi seară că Turcia va susține aderarea Finlandei și a Suediei la NATO, după negocierile purtate cu Erdogan la începutul Summit-ului de la Madrid.
Nou Concept Strategic care să stabilească politicile NATO pentru următorul deceniu
În cadrul Summitului se va aproba un nou Concept Strategic care să stabilească politicile NATO pentru următorul deceniu, într-o ''lume mai competitivă şi mai periculoasă, pentru a proteja toţi aliaţii şi cei circa un miliard de cetăţeni'', a adăugat Stoltenberg. Conceptul Strategic anterior a fost aprobat în 2010, iar Stoltenberg a subliniat că documentul care va fi adoptat miercuri va reflecta faptul că lumea este în prezent ''cu totul diferită'' faţă de acum 10 ani.
Potrivit EFE, documentul din 2010 recunoştea Rusia drept partener strategic al NATO. ''Acum nu va mai fi cazul. Aştept ca, atunci când liderii vor cădea de acord asupra Conceptului Strategic, să menţioneze fără echivoc că Rusia reprezintă o ameninţare directă la securitatea noastră şi aceasta se va reflecta în Conceptul Strategic'', a insistat Stoltenberg. În ceea ce priveşte China, care nici măcar nu era menţionată în Conceptul Strategic din 2010, liderii aliaţi intenţionează să indice că în 2022 Beijingul reprezintă ''o provocare la adresa valorilor, intereselor şi securităţii'' aliate.
Stoltenberg a reiterat că China ''nu este un adversar'', dar a admis că trebuie luate în calcul ''consecinţele'' pentru securitatea aliată atunci când ţara asiatică investeşte în noi capacităţi militare sau încearcă să controleze infrastructuri critice. Semn al acestei preocupări - comentează AFP -, NATO i-a invitat în acest an pentru prima dată pe liderii japonez şi sud-coreean să participe la summit.
Stoltenberg a mai anunţat că preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, se va adresa prin videoconferinţă liderilor alianţei la începutul summitului, în care va fi aprobat un pachet integral de ajutor pentru ca ţara să se poată apăra în faţa agresiunii ruse. La summitul de la Madrid, aliaţii urmează să dea undă verde creşterii forţei de reacţie rapidă, de la 40.000 de militari în prezent, la peste 300.000.
Forţa de reacţie rapidă a NATO este o forţă multinaţională înalt pregătită şi avansată din punct de vedere tehnologic, formată din componente terestre, aeriene, maritime şi din forţa pentru operaţiuni speciale pe care alianţa o poate desfăşura rapid oriunde este nevoie.
Stoltenberg a asigurat că sporirea numărului acestei forţe ''va fi gata'' pentru 2023. În ceea ce priveşte intrarea Finlandei şi Suediei în NATO, după acordul pe care cele două ţări nordice l-au încheiat marţi cu Turcia pentru a evita blocarea de către Ankara a aderării celor două state, Stoltenberg a pus accentul pe rapiditatea procesului.
Astfel, şeful NATO a subliniat că Helsinki şi Stockholm şi-au depus cererile de intrare în NATO în luna mai, iar la summitul de la Madrid liderii aliaţi vor lua decizia de a invita cele două ţări să se alăture organizaţiei transatlantice. Stoltenberg a spus că se aşteaptă la o ratificare rapidă în cele 30 de parlamente ale ţărilor membre ale NATO a aderării Suediei şi Finlandei la alianţa militară.
''După invitaţie, avem nevoie de un proces de ratificare în 30 de parlamente. Acest lucru ia întotdeauna timp, dar mă aştept ca şi în acest caz lucrurile să meargă repede pentru că aliaţii sunt pregătiţi pentru ca procesul de ratificare să se desfăşoare cât mai repede cu putinţă'', a insistat şeful NATO.