NOI detalii despre ucigaşul deputatei britanice Jo Cox, omorâtă în timp ce făcea campanie pentru rămânerea Marii Britanii în UE
La scurt timp după ce deputata laburistă Jo Cox a fost ucisă, poliţia londoneză l-a reţinut pe presupusul atacator, pe nume Thomas Mair, în vârstă de 52 de ani, care era un “susţinător fervent” al unui grup neonazist cu sediul în Statele Unite.
De Redactia Observator la 17.06.2016, 08:40La scurt timp după ce deputata laburistă Jo Cox a fost ucisă, poliţia londoneză l-a reţinut pe presupusul atacator, pe nume Thomas Mair, în vârstă de 52 de ani, care era un “susţinător fervent” al unui grup neonazist cu sediul în Statele Unite.
Potrivit Southern Poverty Law Centre, atacatorul identificat de mass-media britanice ca Thomas Mair avea o “lungă istorie cu naţionalismul alb”.
“După arhivele obţinute de Southern Poverty Law Centre, Thomas Mair era un susţinător fervent al Alianţei Naţionale, care a fost timp de zeci de ani cea mai importantă organizaţie neonazistă din Statele Unite”, a dezvăluit pe site-ul său grupul de apărare a drepturilor.
Thomas Mair ar fi cheltuit peste 620 de dolari (550 de euro) pe lucrări ale Alianţei Naţionale, grupare care a lansat un apel la crearea unei naţiuni formate exclusiv din albi şi la eradicarea poporului evreu.
sursa: AGERPRES
Observator - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Stiri Sportive Citește și