Nou atac rusesc în Ucraina, la 30 km de Bahmut. Imagini dure după explozie: au murit 16 oameni, inclusiv un copil, iar alţi 28 sunt răniţi
Război în Ucraina. Cel puţin 16 persoane, inclusiv un copil, au fost ucise şi numeroşi oameni au fost răniţi într-un atac rusesc asupra oraşului Kostiantinivka, din estul Ucrainei, a anunţat miercuri un oficial ucrainean. Atacul are loc în timp ce secretarul de stat american Antony Blinken este la Kiev, relatează Reuters.
De Redactia Observator la 06.09.2023, 17:31Ministrul de Interne Ihor Klimenko a declarat că, pe lângă cei 16 morţi, cel puţin 28 de persoane au fost rănite în atac şi a precizat că acesta a avut loc pe piaţa centrală a oraşului.
Atac rusesc în Ucraina. Imagini dure cu saci de cadavre
Pe aplicaţia de mesagerie Telegram, el a postat imagini care arată salvatorii scotocind printre dărâmături şi scoţând cadavre pe care le pun în saci negri, relatează news.ro.
Preşedintele Volodimir Zelenski a condamnat atacul, spunând că o piaţă, magazine şi o farmacie au fost lovite în oraşul industrial aflat în apropierea câmpului de luptă şi la aproximativ 30 km de oraşul Bahmut, unde luptele sunt intense de luni de zile.
- Cum au distrus ruşii primul tanc Challenger 2 în Ucraina. Britancii au confirmat oficial pierderea blindatului de...
- Rusia recunoaşte că a pierdut Robotîne: Satul mai există doar pe hartă; Trupele ucrainene sunt prinse într-un...
- "Uite, ce-au dat! Încă arde acolo". Cum s-a văzut de pe malul românesc atacul cu drone al ruşilor din Chilia Nouă
Explozia puternică a fost filmată
Oficialii ucraineni au postat un videoclip pe aplicaţia de mesagerie Telegram, care arată o explozie puternică ce străbate alei comerciale, cu oameni căzând la pământ şi unii alergând să se adăpostească. Presa locală spune că a fost vorba despre un atac cu rachete.
"Acest rău rusesc trebuie să fie învins cât mai curând posibil", a declarat Volodimir Zelenski.
Antony Blinken, vizită la Kiev
Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a sosit miercuri la Kiev pentru întâlniri cu "oficiali ucraineni cheie", inclusiv cu președintele Volodimir Zelenski și cu ministrul de externe Dmytro Kuleba, anunță CNN.
Călătoria sa are loc în condițiile în care contraofensiva Ucrainei a decurs mai lent decât se spera. De asemenea, se așteaptă ca Blinken să anunțe o nouă finanțare de peste 1 miliard de dolari pentru Ucraina, potrivit unui înalt oficial al Departamentului de Stat.
Kievul a fost ținta unor rachete rusești în cursul nopții, care au fost interceptate, potrivit administrației militare a orașului.
Blinken a sosit la Kiev miercuri dimineață, după ce a făcut o călătorie de o noapte cu trenul din Polonia, la fel ca aproape toți vizitatorii de profil înalt în Kievul devastat de război, inclusiv președintele american Joe Biden, care a făcut această călătorie în februarie. Este a treia sa vizită în capitala Ucrainei de la invazia pe scară largă a Rusiei.
În aprilie 2022, el a mers în Ucraina alături de secretarul apărării Lloyd Austin, la doar câteva săptămâni după ce forțele rusești se retrăseseră din zonele aflate imediat la nord de Kiev. A doua sa călătorie a avut loc în septembrie anul trecut, în timp ce prima mare contraofensivă a Ucrainei era în curs de desfășurare în regiunea Harkov. Potrivit Departamentului de Stat, Blinken a mai mers pentru scurt timp în Ucraina în martie 2022, când s-a întâlnit la granița cu Kuleba.