O femeie din Australia, arestată după ce a furat 10.000 de gogoşi. Cum a reuşit cea mai "dulce" tâlhărie
O femeie în vârstă de 28 de ani a fost arestată şi inculpată joi, în Australia, după ce a furat un camion care transporta 10.000 de gogoşi, relatează AFP, citată de news.ro.
De Redactia Observator la 14.12.2023, 11:42Vehiculul de livrări fără însemne ale mărcii a oprit să facă plinul la periferia Sydney, iar gurmanda a urcat la bord şi a plecat cu prada proaspătă.
La mai bine de o săptămână după aceea, poliţişti au găsit vehiculul abandonat într-o parcare, la periferie. Femeia a fost arestată joi şi a fost inculpată cu privire la faptul că a luat un camion fără consimţământul proprietarului, potrivit poliţiei.
Gogoşile, care aparţineau unui celebru lanţ american, au fost "distruse", anunţă poliţia.