O mamă a făcut autostopul zile în şir la Bucha, căutându-și fiul ucis de ruşi. O săptămână mai târziu l-a găsit în sfârșit
Nadia Trubchaninova a făcut autostopul zilnic din satul ei în Bucha, oraşul ucrainean devenit sinonim cu suferinţa, căutându-şi fiul ucis de ruşi. Biata femeie nu voia decât să-şi aducă băiatul acasă, să-l înmormânteze cum se cuvine. După o săptămână, l-a găsit în sfârșit. Război Rusia - Ucraina, ziua 57 LIVE TEXT
De Veronica Micu la 21.04.2022, 10:10Imaginile sfâşietoare, cu femeia plângându-şi fiul în timp ce-l conduce pe ultimul lui drum, au fost publicate pe pagina de Facebook a Consiliulului oraşului Bucha.
"Trubchaninova a avut speranţa că va găsi trupul fiului ucis, pentru a-l îngropa demn...Şi, după o săptămână de căutări, l-a găsit şi l-a adus acasă. Înmormântarea a avut loc sâmbătă", este mesajul care însoţeşte fotografiile realizate de Rodrigo Abd.
Băiețel filmat ducând conserve cu mâncare la mormântul mamei sale, în Bucha
- Una dintre fiicele lui Putin ar fi încercat să fugă din Rusia pentru o vacanţă romantică. Reacţia liderului de...
- Rusia a anunțat când va pune capăt invaziei din Ucraina: Operațiunea "se desfășoară conform planului"
- "O minciună cinică". Furia tatălui unui marinar "dat dispărut" după scufundarea crucișătorului Moskva
O altă fotografie realizată în Bucha de Rodrigo Abd, care a făcut înconjurul lumii, arată un băieţel ducând ducând conserve cu mâncare la mormântul mamei sale, îngropată în grădina unui bloc. Ascunsă în subsol de frica bombardamentelor, femeia a murit în fața soțului și a celor trei copii ai ei.
Imaginea cutremurătoare a fost distribuită pe Twitter inclusiv de Mihail Podolyak, consilierul președintelui ucrainean Volodimir Zelenski.
Sute de oameni înhumați "în gropi comune", la Bucha
Ucraina a anunțat că au fost găsite sute de cadavre ale unor civili în zonele de lângă capitală, inclusiv Bucha, după retragerea trupelor ruse, la sfârşitul lunii martie. Imaginile terifiante cu oameni nevinovaţi masacraţi sau cadavre exhumate din gropi comune au provocat un val de indignare în întreaga lume.
Rusia, însă, a dezmințit în mod sistematic faptul că ucide civili, acuzând Ucraina de faptul că-şi folosete populaţia ca scut uman. Întrebat despre masacrul de la Bucha, în cadrul unei întâlniri cu omologul şi aliatul său belarus Aleksandr Lukaşenko, Vladimir Putin a respins acuzaţiile.
El a comparat aceste acuzaţii cu cele privind folosirea armamentului chimic de către regimul lui Bashar al-Assad în Siria.
"Avem acelaşi fake (fals) la Bucha", a spus liderul de la Kremlin, care a calificat drept "nobilă" ofensiva militară rusă în Ucraina.
ONU: numărul refugiaților ucraineni depășește cinci milioane
În total, 5,03 milioane de ucraineni și-au părăsit casele de la izbucnirea războiului cu Rusia, potrivit celor mai recente calcule ale ONU. Alte șapte milioane de persoane au plecat de acasă și s-au mutat în interiorul țării.
„Și-au lăsat în urmă casele și familiile. Mulți ar face orice, iar unii chiar riscă să se întoarcă, pentru a-i vedea pe cei dragi. Dar fiecare nou atac le spulberă speranțele. Doar un sfârșit al războiului poate deschide calea pentru reconstruirea vieților lor", a declarat șeful UNHCR, Filippo Grandi.
Cei mai mulți refugiați au ajuns în Polonia, în timp ce alții au mers în Slovacia, România, Ungaria și Moldova.