Detalii criminale în incendiul care a ucis 41 de copii într-un mall din Rusia. Personalul a fugit şi a abandonat copiii în flăcări
Rusia e îndoliată după infernul de la mall-ul din Siberia. Asemănările cu tragedia de la Colectiv sunt şocante.
De Redactia Observator la 27.03.2018, 22:16Rusia e îndoliată după infernul de la mall-ul din Siberia. Asemănările cu tragedia de la Colectiv sunt şocante. Clubul bucureştean a luat 65 de vieţi. În Siberia, bilanţul a ajuns la 64 de morţi. Rudele celor arşi de vii au ieşit în stradă să ceară răspunsuri. Vladimir Putin însuşi recunoaşte că doar o neglijenţă criminală ar fi putut să provoace un astfel de incendiu.
La locul tragediei de la Kemerovo, Vladimir Putin a depus flori şi a ţinut un moment de reculegere. Revoltat, liderul de la Kremlin a tras la răspundere autorităţile locale, pe care le acuză de "neglijenţă criminală". 64 de oameni şi-au pierdut viaţa în flăcări, inclusiv 41 de copii.
Incendiul a pornit într-un loc de joacă, din cauza unui scurt circuit şi s-a extins în câteva minute. Uşile de urgenţă ale centrului comercial erau încuiate, iar detectoarele de incendiu nu funcţionau. În astfel de cazuri, angajaţii mall-ului ar fi trebuit să dea alarma. O acţiune aparent banală, care ar fi putut salva zeci de vieţi. "Aş dori să menţionez că cea mai mare parte personalului a fugit şi a abandonat copii şi părinţii. Acei oameni care se presupune că sunt responsabili pentru siguranţă şi organizarea evacuării au plecat primii."
Revoltaţi, mii de ruşi au ieşit pentru a doua zi în stradă ca să ceară răspunsuri. Printre aceştia sunt şi mulţi părinţi care şi-ai pierdut copiii în incendiu.
Aflat în mijlocul protestelor, vice-guvernatorul regiunii a îngenunchiat în faţa oamenilor şi le-a cerut iertare pentru neglijenţa autorităţilor.
Vladimir Putin a decretat mâine zi de doliu naţional pentru victimele incendiului.