Opozantul rus Aleksei Navalnîi, în comă la un spital din Siberia după ce ar fi fost otrăvit (Video)
Aleksei Navalnîi, un cunoscut opozant al președintelui Vladimir Putin, este în comă și ventilat mecanic într-un spital din Siberia, după ce i s-a făcut rău în timpul unui zbor, existând suspiciunea că a fost otrăvit.
De Ana Maria Ghiarasim la 20.08.2020, 11:13- Aleksei Navalîi este una dintre cele mai cunoscute figuri ale opoziției din Rusia și un critic constant al președintelui Vladimir Putin.
- Navalnîi s-a simțit rău în timp ce zbura spre Moscova, iar purtătoarea lui de cuvânt a scris pe Twitter că ar fi fost otrăvit.
Aleksei Navalnîi se află la terapie intensivă la Spitalul de Urgență din Omsk unde este tratat pentru suspiciunea de otrăvire, a anunțat purtătoarea sa de cuvânt, Kira Yarmyash, anunță AP.
Navalnîi s-a simțit rău în timp ce se zbura spre Moscova, întorcându-se din orașul siberian Tomsk. Dar avionul în care se afla a aterizat forțat la Omsk, pentru a-l duce pe politician la spital.
„Navalnîi nu este conștient. Credem că Navalnîi a fost otrăvit cu ceva ce i-a fost pus în ceai. Este singurul lucru pe care l-a băut dimineață. Doctorii au spus că toxina a fost absorbită rapid, prin intermediul unui lichid fierbinte”, a precizat purtătoarea de cuvânt a lui Navalnîi”, a scris Kira Yarmyash pe Twitter.
Imagini din avionul în care se afla Navalnîi
Agenția rusă TASS scrie că Spitalul de Urgență din Omsk a confirmat că Aleksei Navalnîi a fost internat acolo și că este în stare gravă.
Aleksandr Murakhovski, medicul-șef al spitalului unde este internat opozantul lui Vladimir Putin, a declarat, pentru agenția de stat rusă, TASS, că „se află într-o stare gravă”.
Anul trecut, Navalnîi a fost dus în grabă la un spital din închisoare, unde executa o pedeapsă de 30 de zile în urma unui arest administrativ, cu ceea ce echipa sa susținea că a fost o încercare de otrăvire.
La acea vreme, medicii care l-au tratat pe Aleksei au spus că nu au găsit urme de otravă în sistemul său și că, cel mai probabil, acesta a avut un episod alergic sever.
Citește și: