Paștele 2020 nu va fi marcat cu public la Vatican
La Vatican, Paştele va fi sărbătorit, anul acesta, fără public. Toate ceremoniile din Săptămâna Mare a catolicilor vor avea loc "fără prezenţa fizică a credincioşilor", potrivit unui comunicat al Casei Pontificale.
De Redactia Observator la 15.03.2020, 14:32- Papa nu mai oficiază nicio slujbă cu public.
- Audiențele sunt transmise în direct.
La Vatican, Paştele va fi sărbătorit, anul acesta, fără public. Toate ceremoniile din Săptămâna Mare a catolicilor vor avea loc "fără prezenţa fizică a credincioşilor", potrivit unui comunicat al Casei Pontificale.
Motivul este "starea de urgenţă sanitară internaţională" precizează comunicatul. De asemenea, până la 12 aprilie, audienţele generale şi rugăciunile duminicale ale Papei Francisc vor putea fi urmărite doar în transmisie video.
Suveranul pontif a celebrat ieri, într-o capelă de la Vatican, o liturghie la care au asistat doar câţiva preoţi. Papa s-a rugat în mod deosebit pentru cei bolnavi şi pentru familiile care suferă din cauza restricţiilor impuse de pandemie.