Peste 120.000 de oameni din Fâşia Gaza şi-au părăsit casele, din cauza războiului dintre Israel şi Hamas
Război în Israel. Peste 123.000 de locuitori din Fâşia Gaza şi-au părăsit casele sau au fost evacuaţi, în urma războiului sângeros dintre Israel şi Palestina, care continuă de trei zile, informează Agerpres.
De Redactia Observator la 09.10.2023, 12:34"Ostilităţile au cauzat strămutări interne" ale populaţiei, a scris OCHA, vorbind despre "peste 17.500 de familii, reprezentând 123.538 de persoane (...)" şi care s-au strămutat "în principal din cauza fricii, îngrijorărilor pentru protecţia lor şi a distrugerii locuinţelor lor".
Armata israeliană a evacuat toţi locuitorii din Fâşia Gaza
Armata israeliană a desfăşurat zeci de mii de soldaţi în sudul Israelului, soldaţi care continuă luptele împotriva combatanţilor infiltraţi. Ea susţine că a vizat mai multe sute de ţinte în Gaza, printre care tuneluri şi alte infrastructuri.
Armata israeliană a decis să evacueze toţi locuitorii din jurul Fâşiei Gaza.