Peşti vii, testaţi PCR într-un oraş din China unde au apărut 40 de cazuri COVID. Pescarii, chemaţi în porturi cu marfa
Peste 5 milioane de oameni au primit ordin să facă teste COVID, săptămâna aceasta, după ce aproximativ 40 de cazuri de coronavirus au fost depistate în oraşul Xiamen din China. Dar nu doar aceştia vor fi testaţi pentru a determina prezenţa virusului SARS-CoV-2, ci şi ... peştii.
De Redactia Observator la 20.08.2022, 21:05Testare în masă pentru depistarea coronavirusului în oraşul Xiamen din China. Un anunţ al autorităţilor specifică faptul că şi anumite vietăţi marine sunt incluse în programul de testare obligatorie. Potrivit BBC, pescarilor li s-a cerut să revină în porturi, acolo unde "atât persoanele, cât şi marfa trebuie testate".
Peşti vii, testaţi pentru COVID-19 în China
Astfel, pe reţelele de socializare au apărut videoclipuri în care fel de fel de animale şi vietăţi marine sunt testate pentru COVID - cu teste PCR - de personalul medical din China. Cu toate că poate părea ceva neobişnuit, practica nu este una nouă. Un reprezentant al Biroului Oceanic pentru Dezvoltare din Xiamen a declarat că "am luat lecţii de la cei din Hainan, care se confruntă cu o explozie de cazuri. Se crede că (n.r. focarul) ar fi fost provocat de tranzacţiile de produse marine între pescari şi partenerii comerciali". Deşi este puţin probabil ca peştii vii să fie purtători ai virusului, multe focare de coronavirus au izbucnit în pieţele de fructe de mare din China.
- Ţara în care abia acum a izbucnit primul focar de Covid. Aproximativ 70% din populaţie e deja vaccinată
- Un vaccin bivalent de la Moderna, care ţinteşte atât Omicron, cât şi tulpina originală, aprobat în Marea Britanie
- Haos într-un Ikea din Shanghai. Clienții țipă și se împing să iasă din magazinul pe care polițiștii...
Şi alte animale au fost testate pentru depistarea COVID în China şi pe întreg mapamondul, inclusiv hipopotami.