Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Trump susţine că Teheranul a sunat pentru a negocia. Ministru iranian: Suntem gata de război, dar și de dialog

Protestele masive faţă de regimul islamic din Iran continuă pentru a treia săptămână, în ciuda represiunii violente. Intervenția brutală a autorităților ar fi provocat peste 500 de morți, potrivit unei organizații pentru drepturile omului. Între timp, președintele Donald Trump a declarat azi noapte că este în contact cu lideri ai opoziției iraniene și că "liderii Iranului au sunat ieri (n.r. duminică) pentru a negocia". Pe de altă parte, ministrul de Externe al Iranului susține că situația din țară "este acum complet sub control", iar autoritățile au organizat mitinguri pro-regim în mai multe orașe, ca reacție la amploarea și intensificarea protestelor.

de Redactia Observator

la 12.01.2026 , 11:59

Trump susţine că Teheranul a sunat pentru a negocia. Ministru iranian: Suntem gata de război, dar și de dialog Preşedintele Donald Trump, la bordul Air Force One, 12 ianuarie 2026 - Profimedia

Protestele din Iran au ajuns în a treia săptămână, cu peste 544 de morți și peste 10.000 de arestări, potrivit organizației Human Rights Activists News Agency, cu sediul în SUA. Potrivit grupului de activişti, 496 dintre cei uciși erau protestatari, iar 48 erau membri ai forțelor de securitate, adăugând că numărul victimelor ar putea să crească în continuare. Unele bilanţuri neverificate vorbesc însă despre mii de morţi. Amintim că internetul este tăiat de mai bine de trei zile, ceea ce face dificilă o evaluare corectă a situației.

Trump a anunțat că Iranul ar fi cerut negocieri, dar a avertizat că SUA ar putea interveni militar

În ciuda faptului că internetul este blocat, manifestațiile s-au extins în majoritatea orașelor. Online circulă imagini tulburătoare cu rude care își caută victimele în morgi.

Articolul continuă după reclamă

Trump a "decis practic să sprijine protestatarii din Iran", dar nu este clar încă "cum" și "când", relatează publicația israeliană Jerusalem Post, în timp ce Haaretz susține, citând oficiali israelieni din apărare, că "încă nu au fost întrunite condițiile pentru răsturnarea regimului iranian", dar că Israelul este "în stare de alertă maximă pentru orice posibilă intervenție americană în Iran".

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

În altă ordine de idei, Bloomberg relatează că, dacă "revolta reușește să răstoarne regimul islamic" din Iran, aceasta ar declanșa "o răsturnare a geopoliticii globale și a piețelor energetice", cu riscul unui "haos răspândit". Liderul opoziției iraniene, Reza Pahlavi, fiul fostului şah, a transmis ieri protestatarilor din Iran să continue manifestațiile, că "ajutorul global va sosi în curând" și să "aștepte următoarele mesaje" ale sale.

Președintele Donald Trump le-a declarat reporterilor, azi-noapte, la bordul Air Force One, că liderii iranieni l-au sunat ieri și "vor să negocieze... o întâlnire este în curs de organizare, dar s-ar putea să fim nevoiți să acționăm, din cauza a ceea ce se întâmplă, înainte de această întâlnire". Nu este clar cine din Iran şi ce anume ar vrea să negocieze. Totodată, liderul american a declarat că este în contact cu liderii opoziției iraniene.

Mitinguri pro-regim de amploare în anumite părți ale Iranului

Între timp, regimul iranian a organizat mitinguri pro-regim, difuzate de mass-media de stat, pentru a arăta că are susținere populară. Aceste marșuri sunt considerate o reacție propagandistică, menită să contracareze valul uriaș de nemulțumire. Participanții la mitingurile pro-regim au fluturat steaguri, au purtat portrete ale liderului suprem și au scandat sloganuri antiamericane.

Situația din Iran este "total sub control", a declarat luni ministrul iranian de Externe, Abbas Araghchi, citat de Al Jazeera. Acesta a transmis că "suntem pregătiți pentru război, dar și pentru dialog".

Araghchi a adăugat că avertismentul lansat de Donald Trump către Teheran, că va lua măsuri dacă protestele vor deveni sângeroase, i-a incitat pe "teroriști" să îi vizeze pe protestatari și pe membrii forțelor de securitate pentru a provoca o intervenție străină.

Protestele "au degenerat în violență și sânge pentru a oferi un pretext" președintelui Statelor Unite, Donald Trump, să intervină, a afirmat Araghchi în fața diplomaților străini la Teheran. El susține că autoritățile au înregistrări video cu distribuirea de arme către protestatari și precizează că vor fi difuzate mărturisirile protestatarilor arestați.

Autoritățile "urmăresc îndeaproape" protestele, care au fost "exaltate și alimentate", potrivit lui, de agenți străini. El a dat asigurări că persoanele responsabile vor fi urmărite penal. Tot potrivit postului de televiziune din Qatar, ministrul a adăugat că accesul la internet va fi restabilit în curând în Iran și că guvernul își coordonează eforturile cu forțele de securitate pentru a realiza acest lucru și pentru a restabili conexiunea în ambasade și ministere.

În același timp, autoritățile iraniene avertizează că vor considera bazele americane drept ținte legitime dacă Washingtonul intervine, iar criza capătă o dimensiune geopolitică periculoasă.

Declanșate de criza economică, protestele au căpătat rapid un caracter politic, cerând înlăturarea ayatollahului Khamenei și a regimului teocratic. Protestele au depăşit granițele Iranului, cu incidente și demonstrații în diaspora, inclusiv la Londra și Los Angeles.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Reuşiţi să vă ţineţi de obiectivele pe care vi le-aţi pus la început de an?
Observator » Ştiri externe » Trump susţine că Teheranul a sunat pentru a negocia. Ministru iranian: Suntem gata de război, dar și de dialog