Pregătiri pentru sfârşitul lumii: Cutia Neagră a Pământului va documenta posibila prăbuşire a civilizaţiei
Sfârşitul lumii va fi documentat de o ''cutie neagră'' uriaşă care se construieşte în Tasmania.
De Redactia Observator la 08.12.2021, 11:25Este vorba de o instalaţie din oţel similară unui monolit, în interiorul căreia se vor afla numeroase hard-diskuri alimentate de panouri solare. Aici vor fi stocate toate informaţiile despre schimbări climatice, dispariția speciilor sau poluare şi măsuri sau lipsa măsurilor luate pe plan mondial.
Cutia Neagră a Pământului are un rol educativ pentru generaţiile viitoare în cazul în care schimbările climatice vor duce la prăbuşirea civilizaţiei. Este un proiect complementar "Seifului Apocalipsei" din Norvegia, fortăreaţa unde a fost depozitată o rezervă vitală pentru seminţele lumii. Construcţia va fi gata în 2022, însă stocarea datelor a început deja.
Structura va monitoriza prăbuşirea civilizaţiei umane
Proiectul, condus de compania de comunicare Clemenger BBDO în colaborare cu cercetătorii de la Universitatea din Tasmania, este, în prezent, în versiune beta şi a început deja să colecteze informaţii. Nu este, încă, clar cum va fi întreţinută structura şi cât timp ar putea să reziste o astfel de unitate în cazul unei catastofe climatice.
Aleasă pentru stabilitatea sa geopolitică și geologică, înaintea altor candidați precum Malta, Norvegia și Qatar, ideea este că situl din Tasmania poate găzdui cutia neagră în beneficiul unei civilizații viitoare, în cazul în care schimbările climatice catastrofale vor provoca prăbușirea noastră.
Cutia neagră va înregistra înapoi, precum și înainte în timp, pentru a documenta cum am ajuns acolo - colectând de pe internet orice date istorice disponibile cu privire la schimbările climatice. Și, deși construcția structurii în sine va porni abia la jumătatea anului viitor, hard disk-urile au început deja înregistrările, începând cu conferința COP26 de la Glasgow, ţinută în luna noiembrie a acestui an, conform ABC.
Dezvoltatorii estimează că va fi suficientă capacitate pentru stocarea datelor în următorii 30 până la 50 de ani. Între timp, ei investighează modalități de extindere a acestei capacități, precum și mai multe metode de stocare pe termen lung, inclusiv utilizarea plăcilor de oţel: ''Acest lucru ne va permite să fim mult mai eficienți cu modul în care este utilizat fiecare nivel de stocare și să facem posibilă stocarea datelor pentru sute, dacă nu mii de ani'', au spus aceștia.