Antena LIVE

Curs valutar

Putin, prima reacţie după ce a obţinut al 5-lea mandat. Avertizează Occidentul că un conflict Rusia-NATO ar fi un pas spre al Treilea Război Mondial

Preşedintele rus Vladimir Putin a avertizat luni Occidentul că un conflict direct între Rusia şi alianţa militară NATO condusă de SUA ar însemna că planeta se află la un pas de cel de-al treilea război mondial, dar a declarat că mai nimeni nu îşi doreşte un astfel de scenariu, relatează Reuters, citată de news.ro.

De la 18.03.2024, 10:40
WhatsApp
Profimedia

Războiul din Ucraina a declanşat cea mai profundă criză în relaţiile Moscovei cu Occidentul de la Criza rachetelor din Cuba din 1962. Putin a avertizat deseori asupra riscurilor unui război nuclear, dar spune că nu a simţit niciodată nevoia de a folosi arme nucleare în Ucraina. Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat luna trecută că nu poate exclude trimiterea de trupe terestre în Ucraina în viitor, multe ţări occidentale distanţându-se de acest lucru, în timp ce altele, în special din Europa de Est, şi-au exprimat sprijinul.

Putin a adăugat, totuşi, că personalul militar al NATO este deja prezent în Ucraina

Întrebat de Reuters despre remarcile lui Macron şi despre riscurile şi posibilitatea unui conflict între Rusia şi NATO, Putin a răspuns ironic: "totul este posibil în lumea modernă". "Este clar pentru toată lumea că acest lucru va fi la un pas de un al treilea război mondial. Cred că mai nimeni nu este interesat să fie aşa", a declarat Putin după ce a obţinut la alegeri cea mai mare victorie din istoria Rusiei post-sovietice.

Putin a adăugat, totuşi, că personalul militar al NATO este deja prezent în Ucraina, spunând că Rusia a sesizat că pe câmpul de luptă se vorbeşte atât engleza, cât şi franceza. "Nu este nimic bun în asta, în primul rând pentru ei, pentru că mor acolo şi în număr mare", a spus el. Înaintea alegerilor din 15-17 martie din Rusia, Ucraina a intensificat atacurile împotriva Rusiei, bombardând regiunile de frontieră şi chiar a folosit mijloace indirecte pentru a încerca să străpungă graniţele Rusiei. Întrebat dacă apreciază că este necesar să cucerească regiunea ucraineană Harkov, Putin a spus că, dacă atacurile vor continua, Rusia va crea o zonă tampon din mai mult teritoriu ucrainean pentru a apăra teritoriul rusesc.

Pe acelaşi subiect

"Nu exclud ca, ţinând cont de evenimentele tragice care au loc astăzi, să fim forţaţi la un moment dat, când vom considera oportun, să creăm o anumită "zonă sanitară" în teritoriile aflate astăzi sub regimul de la Kiev", a declarat Putin. El a refuzat să dea mai multe detalii, dar a spus că o astfel de zonă ar trebui să fie suficient de mare pentru a împiedica armamentul de fabricaţie străină să ajungă pe teritoriul rusesc. Putin a declarat că îşi doreşte ca Macron să nu mai caute să agraveze războiul din Ucraina, ci să joace un rol în găsirea păcii: "Se pare că Franţa ar putea juca un rol. Încă nu este totul pierdut".

"Am spus-o de nenumărate ori şi o voi spune din nou. Suntem pentru discuţii de pace, dar nu doar pentru că inamicul rămâne fără gloanţe", a spus Putin. "Dacă ei vor cu adevărat, în mod serios, să construiască relaţii paşnice, de bună vecinătate între cele două state pe termen lung, şi nu pur şi simplu să ia o pauză pentru reînarmare timp de 1,5-2 ani." Putin a respins criticile SUA şi ale Occidentului privind alegerile, despre care Casa Albă a spus că nu au fost libere şi corecte, afirmând că alegerile din SUA nu au fost democratice şi criticând utilizarea puterii de stat împotriva lui Donald Trump. "Întreaga lume râde de ceea ce se întâmplă acolo", a spus Putin despre Statele Unite. "Este pur şi simplu o catastrofă - nu este democraţie - ce naiba este asta?"

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

vladimir putin rusia nato alegeri rusia
Întrebarea zilei
A mers corectitudinea politică prea departe în noul film Disney - Albă ca Zăpada?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025