Antena LIVE

Curs valutar

Video

Egiptul a deschis punctul Rafah pentru a primi străini și răniți din Gaza. Negociatorii din Qatar au ajuns la un acord cu țările implicate

Război Israel - Hamas. Negociatorii din Qatar au reușit să ajungă la un acord cu Egipt, Hamas și Israel pentru realizarea de evacuări limitate din Gaza, susține o sursă din zonă, citată de Reuters.

De la 01.11.2023, 09:36
WhatsApp
Galerie (3)
Egiptul a deschis punctul Rafah pentru a primi străini și răniți din Gaza. Negociatorii din Qatar au ajuns la un acord cu țările implicate Profimedia/Extra News

Qatar a mediat un acord între Egipt, Israel și Hamas, în coordonare cu SUA, pentru a permite evacuările. Sunt vizați cei care dețin pașapoarte străine și oamenii grav răniți din Gaza, a explicat sursa. Totuși, nu a fost stabilit un interval de timp în care punctul de trecere a frontierei Rafah va fi deschis.

81 de palestinieni "grav răniţi" din Gaza vor primi tratament în Egipt

Punctul de trecere a frontierei de la Rafah s-a deschis miercuri dimineaţă pentru a permite tratamentul a 81 de palestinieni răniţi din Gaza în spitalele din Egipt, potrivit unui oficial egiptean de frontieră citat de CNN. Oficialul a confirmat, sub protecţia anonimatului, că este vorba despre 81 de palestinieni "grav răniţi" din Gaza care vor primi tratament în Egipt.

Preşedintele Consiliului pentru Securitate Naţională din Israel, Tzachi Hanegbi, declarase marţi că Israelul speră că Egiptul îşi va deschide graniţa pentru a permite ca răniţii să fie trataţi în spitalul de la Rafah şi în spitalele de campanie care pot fi înfiinţate pe partea egipteană a graniţei, potrivit news.ro.

Nave pe post de spitale în mica zonă de sud-vest a Fâşiei pe care Israelul a desemnat-o ca zonă sigură

Hanegbi a mai spus că o serie de ţări au dat curs solicitării premierului Benjamin Netanyahu de a trimite nave care vor acosta în largul coastei Fâşiei Gaza şi vor servi ca spitale în mica zonă de sud-vest a Fâşiei pe care Israelul a desemnat-o ca zonă sigură, scrie The Times of Israel. "Echipe medicale vor fi prezente mâine (miercuri - n.r.) la punctul de trecere pentru a examina cazurile care vin (din Gaza) imediat ce sosesc şi pentru a stabili spitalele la care vor fi trimise", a declarat ieri pentru AFP un oficial medical din oraşul egiptean El Arish.

Canalul 12 din Israel afirmă că Egiptul construieşte un spital de campanie chiar la graniţă.

Până acum, Egiptul s-a abţinut să permită civililor din Gaza să iasă din Gaza, limitând deschiderea frontierei doar la trecerea ajutoarelor umanitare. Propunerile israeliene ca Egiptul să primească refugiaţi din Gaza au înfuriat autorităţile de la Cairo, în special pentru că Ierusalimul a refuzat să promită public că cei care părăsesc Fâşia vor avea voie să se întoarcă, a declarat săptămâna trecută un oficial egiptean pentru The Times of Israel.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

razboi israel razboi israel hamas teroristi hamas fasia gaza morti rapiti evacuare raniti straini gaza egipt
Întrebarea zilei
Aţi fost vreodată victima unei înşelătorii pe WhatsApp?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Singura propoziție din limba română care se citește la fel din ambele capete....
Fanatik.ro
Publicat 16.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Zelenski: Rusia se pregătește să trimită 100.000 de soldați în Belarus,...
spotmedia.ro
Publicat 13.02.2025
Iluzie optică virală | În această imagine sunt 4 lei, nu doar 2. Găsiți-i pe...
Gandul
Publicat 16.02.2025
Care este probabilitatea ca asteroidul Bennu să lovească Pământul şi să...
Adevărul
Publicat 16.02.2025
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat...
A1
Publicat 16.02.2025
Horoscopul zilei de 17 februarie 2025. Racii sunt sfătuiți să gândească...
CaTine
Publicat 16.02.2025
Ce ținute poartă Alexandru Papadopol și Cristiana Luca la nunta lor! Actorul...
spynews.ro
Publicat 14.02.2025
Începe procesul Simonei Halep la New York! Avocații româncei au obținut o...
GSP
Publicat 11.02.2025
Care sunt cele mai „inutile” facultăți din România. Cu greu îți găsești...
Click.ro
Publicat 15.02.2025
Singurul mamifer cu sânge rece a uimit experții. Creatura neobișnuită a...
Useit
Publicat 16.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Schema banală prin care contabila și casiera au furat 360.000 de lei din bugetul...
libertatea.ro
Publicat 16.02.2025
Sam Asghari a vorbit despre relația lui cu Britney Spears. Cei doi s-au cunoscut...
ZU
Publicat 16.02.2025
Rulouri de pui cu mozzarella, șuncă și ceapă verde
Hello taste
Publicat 12.02.2025
Cum să sprijini copilul prin validarea emoțiilor sale
Deparinti
Publicat 15.02.2025
Fiica regretatei Lorena Rojas are 11 ani. Cum a crescut Lucianna alături de sora...
Happy
Publicat 14.02.2025
Cine este și cum arată iubita lui Ilie Bolojan: Ce salariu are președintele...
BZI
Publicat 12.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Rinita alergică sau „febra fânului”. Cauze, simptome și tratament
Medicool
Publicat 16.02.2025