Răsturnare de situaţie în cazul femeii care a provocat accidentarea concurenţilor de la Turul Franţei. Scapă de închisoare şi primeşte doar amendă
Spectatoarea care a provocat o căzătură în masă la ediţia din acest an a Turului Franţei a primit, joi, o amendă de 1200 de euro, relatează L’Equipe, citat de News.ro.
De Redactia Observator la 09.12.2021, 18:35“A fost ceva total involuntar”, spunea spectatoarea la jumătatea lunii octombrie, când a fost audiată la tribunalul corecţional din Brest.
Femeia va trebui să achite o amendă de 1200 de euro, dar şi suma de 500 de euro ca daune Uniunii Naţionale a Cicliştilor Profesionişti din Franţa. În octombrie, procurorii au cerut în cazul spectatoarei o pedeapsă de patru luni de închisoare cu suspendare.
Franţuzoaica în vârstă de 31 de ani, a cărei identitate nu a fost dezvăluită, femeia fiind ţinta unui val de abuzuri online, le-a spus atunci procurorilor că îi este ruşine de “prostia” sa.
La 26 iunie, prima etapă a ediţiei din acest an a Turului Franţei a fost marcată, la mai puţin de 50 de kilometri de sosire, de căderea a zeci de concurenţi, cauzată de o spectatoare cu o pancartă, care era cu spatele la pluton şi cu un picior pe şosea.