Antena LIVE
Video

Revoluţie în Sri Lanka. Preşedintele a demisionat, oamenii au dat cu artificii în locuinta lui. Casa premierului, incendiată de protestatari

Preşedintele din Sri Lanka şi-a anunţat demisia după ce mii de protestatari i-au ocupat reşedinţa din capitala ţării. La aflarea veştii, oamenii au petrecut cu muzică, dans şi artificii, chiar în locuinţa şefului de stat. Şi premierul a renunţat la funcţie. Casa lui a fost incendiată de protestatari.

De la 10.07.2022, 20:51

Preşedintele Gotabaya Rajapaksa şi-a anunţat demisia la doar câteva ore după ce protestatarii au luat cu asalt clădirea rezidenţială. A fost pretextul perfect pentru o petrecere chiar acolo. Oamenii au cântat la pian, au dansat, şi-au făcut poze în scaunul preşedintelui şi s-au bătut cu perne. Petrecerea a continuat şi în această dimineaţă. Unii au făcut gratare şi au împărţit alimente celor nevoiaşi, alţii s-au apucat de sport în sala de fitness a preşedintelui. Cele câteva milioane de rupii găsite în locuinţă au fost predate poliţiei.

"Oamenii au arătat naţiunii şi comunităţii internaţionale puterea poporului", a declarat Jagath Arnold De Silva, secretar sindicat educaţie. Dacă în reşedinţa preşedintelui s-au dat petreceri, cea a premierului a fost incendiată. Ulterior trei oameni au fost arestaţi. Dinastia Rajapaksa ajunge astfel la final în Sri Lanka după aproape două decenii în care actualul preşedinte şi cei trei fraţi, alături de tatăl lor s-au aflat în poziţii de conducere în ţară, fie în calitate de preşedinte, premieri sau miniştri. Corupţia şi numeroasele împrumuturi din China au dus ţara în faliment. Opoziţia poartă discuţii pentru formarea unui nou guvern. Misiunea noilor lideri nu va fi uşoară. Sri Lanka se confruntă cu o lipsă acută a combustibilului, medicamentelor şi alimentelor. 

Ți-a plăcut acest articol?

sri lanka proteste manifestatii premier incendiu resedinta
Întrebarea zilei
Credeţi că lucraţi sub calificarea dumneavoastră la locul de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Emailul pe care trebuie să îl ștergi neapărat dacă l-ai primit. Utilizatorii...
Fanatik.ro
Publicat 07.05.2024
Băutura care are un gust mai bun decât cafeaua. Te trezește instant, dar are la...
Fanatik.ro
Publicat 07.05.2024
Războiul viitorului: U.S. Air Force își construiește o flotă de peste 1.000...
spotmedia.ro
Publicat 07.05.2024
Ce BILEȚEL a lăsat un maturător din Vaslui, în parbrizul mașinii, unui șofer...
Gandul
Publicat 06.05.2024
Ce mâncăm după Paște. De ce să ne ferim de ciorbă, preferata românilor
Adevărul
Publicat 07.05.2024
Eliminare dureroasă pentru echipa galbenă! Chef Sautner a pierdut un concurent...
A1
Publicat 07.05.2024
Horoscopul zilei de 8 mai 2024. Gemenii descoperă dragostea adevărată. Află ce...
CaTine
Publicat 07.05.2024
Când poți spăla haine după Sărbătorile Pascale. În Săptămâna Luminată...
spynews.ro
Publicat 07.05.2024
„A venit iepurașul!” » Arpad Paszkany, cadou de peste 100.000 de euro pentru...
GSP
Publicat 05.05.2024
Descoperire uimitoare la bordul unei epave vechi de 1.700 de ani. „O delicatesă...
Click.ro
Publicat 07.05.2024
Locul în care timpul e cu 9% mai lent pentru oameni. Ce fenomen ciudat are loc
Useit
Publicat 07.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Cum atragi banii în viața ta. Cât ești de norocos în funcție de data nașterii
Redacţia.ro
Publicat 07.05.2024
Luxul din „palatul de 1 miliard de euro al lui Putin”, filmare cu camera...
libertatea.ro
Publicat 07.05.2024
Tyla a purtat o rochie din nisip adevărat pe covorul roșu de la Met Gala 2024....
ZU
Publicat 07.05.2024
Indiene cu frișcă și glazură de ciocolată. Rețetă de cofetărie
Hello taste
Publicat 07.05.2024
Comportamente sexuale la copiii mici: ce este și ce nu este normal
Deparinti
Publicat 07.05.2024
Paradox sau normalitate: De ce a ajuns motorina să fie mai ieftină ca benzina....
ziare.com
Publicat 07.05.2024
Luis Fonsi nu-și mai dorește să vorbească despre fosta căsnicie cu Adamari...
Happy
Publicat 03.05.2024
Proprietățile medicinale ale ceaiului de cuișoare. Cum îți poate completa...
Medicool
Publicat 07.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024