Ucrainenii atacaţi masiv cu rachete în timp ce dormeau: 6 civili morţi. Rusia: Ne-am răzbunat pentru Briansk
Război în Ucraina, ziua 379. Ministerul Apărării de la Moscova susţine că atacul masiv cu rachete şi drone asupra Ucrainei este un act de răzbunare pentru "actele teroriste" din regiunea rusă Briansk, de săptămâna trecută. Cel puţin 6 persoane au murit azi-noapte, în Ucraina, în urma bombardamentelor ruseşti. Kiev, Harkov, Odessa şi Liov au fost ţintele atacurilor. Vorbim despre cel mai mare atac asupra Ucrainei din ultimele săptămâni.
De Redactia Observator la 09.03.2023, 14:11Forțele armate au lansat un atac masiv cu rachete asupra infrastructurii militare a Ucrainei ca răspuns la un atac terorist din regiunea Briansk, susţine Ministerul rus al Apărării, citat de TASS. "Rachete de înaltă precizie şi cu rază lungă de acțiune, inclusiv sisteme hipersonice Kinjal au lovit elemente cheie ale infrastructurii militare a Ucrainei, unităţi ale complexului militar industrial, precum și instalațiile energetice care le susţin" a transmis ministerul rus.
Moscova susţine că loviturile cu rachete au reușit să distrugă bazele unor drone de atac inamice, să perturbe transferul de rezerve ale Forțelor Armate ale Ucrainei și transportul feroviar al armelor străine și, de asemenea, să dezactiveze instalațiile de producție a muniţiilor şi de reparare a echipamentelor militare.
Rusia a lansat un val masiv de rachete în toată ţara, joi noapte, în timp ce ucrainenii dormeau. Au ucis cel puțin șase civili, au provocat întreruperi de electricitate la scară largă și au forţat Centrala Nucleară de la Zaporojie să se deconecteze de la reţea şi să treacă pe generatoare de rezervă, relatează Reuters. Președintele Volodimir Zelenski a declarat că atacul a afectat infrastructura și clădiri rezidențiale din 10 regiuni.
Cel puțin cinci persoane au fost ucise de o rachetă care a distrus o casă din Liov. Imaginile din dronă, la aproximativ 700 km de linia frontului, arătau o casă distrusă, înconjurată de clădiri grav avariate. Un alt civil a fost ucis de rachete în regiunea Dnipro din centru. Alţi trei civili au fost uciși în Herson, într-un atac separat cu aretilerie.
- Rusia a tras în premieră cu 6 rachete hipersonice Kinjal simultan: "Nu le putem doborî". 5 morţi la Liov....
- SUA nu cred că Rusia va obţine "câştiguri teritoriale majore" în Ucraina în acest an
- Unul dintre cele mai mari atacuri asupra Ucrainei. Ruşii au lansat 81 de rachete în câteva ore. Cinci morţi la Liov
La Herson, în sud, trei persoane au fost ucise într-un bombardament rusesc, a indicat şeful administraţiei prezidenţiale de la Kiev, Andrii Iermak, într-o postare pe Telegram. "Teroriştii ruşi au bombardat din nou Hersonul în această dimineaţă, lovind în special o staţie de transport în comun", a indicat Iermak.
Alarmele aeriene au sunat toată noaptea în Kiev
În capitala Kiev, ucrainenii au fost treziți de explozii. Alerta de atac aerian a durat șapte ore, fiind cea mai lungă din campania de atacuri aeriene începută de ruşi în luna octombrie anul trecut şi care este îndreptată asupra infrastructurii energetice a Ucrainei Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a condamnat noul val de atacuri ruseşti şi a declarat că Moscova nu va evita responsabilitatea, denunţând totodată "tacticile mizerabile" ale ruşilor.
Primarul Kievului, Vitali Kliciko, a spus pe Telegram că 40% dintre locuitorii capitalei nu au încălzire din cauza întreruperii energiei electrice. Primarul din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, Igor Terehov, a anunţat că întreg oraşul a rămas fără electricitate, apă şi agent termic. Centrala nucleară Zaporojie (sudul Ucrainei), ocupată de trupele ruse din martie 2022, a fost deconectată joi de la reţeaua electrică ucraineană în urma unei lovituri ruseşti, a declarat operatorul ucrainean Energoatom.
Atacurile cu rachete ruseşti au avariat ultima linie ce o conecta la reţeaua electrică ucraineană, fiind pornite generatoarele diesel de urgenţă pentru a asigura o alimentare minimă cu energie electrică a uzinei. Însă operatorul a avertizat asupra riscului de producere a unui accident nuclear în cazul în care alimentarea externă a centralei nu va fi restabilită.
Armata ucraineană a indicat că a reuşit să doboare 34 de rachete din 81, precum şi patru din cele opt drone explozive Shahed de fabricaţie iraniană lansate de forţele ruse în cursul nopţii trecute.
Rachetele lansate de Rusia asupra regiunii Odessa au lovit în apropierea unor obiective de infrastructură energetică şi clădiri rezidenţiale, făcând cel puţin doi răniţi, conform autorităţilor regionale. În oraşul Osdesa, electricitatea a fost întreruptă ca măsură de precauţie, a indicat purtătorul de cuvânt al administraţiei regionale, Serghii Bratciuk.
Atacul masiv cu rachete al Rusiei de joi intervine la o zi după reuniunea celor 27 miniştri ai Apărării din UE la Stockholm cu omologul lor ucrainean Oleksii Reznikov, la care a fost discutat un plan de livrare de obuze şi muniţii Kievului, a căror valoare este estimată la 2 miliarde de euro.