Rușii anunță că au respins "încă un atac terorist ucrainean". Kievul ar fi atacat orașele rusești cu 32 de drone în timpul nopții
Război Ucraina. Ministerul rus al Apărării a anunţat vineri că 32 de drone ucrainene au fost doborâte deasupra regiunilor Briansk, Oriol, Kursk şi Moscova, dar nu a furnizat informaţii privind eventualele pagube sau victimele, transmite News.ro.
De Redactia Observator la 30.12.2023, 11:47Ministerul a susţinut că unităţile sale antiaeriene au distrus vineri 13 rachete ucrainene deasupra regiunii Belgorod, din sudul-vestul ţării, la graniţa cu Ucraina, iar guvernatorul regional a declarat că o persoană a fost ucisă şi patru rănite în urma acestor incidente.
Un comunicat al ministerului precizează că unităţile din regiunea Belgorod au zădărnicit "o încercare a regimului de la Kiev de a efectua un atac terorist", 13 rachete fiind doborâte.
Viaceslav Gladkov, guvernatorul regiunii Belgorod, a declarat că un bărbat a fost ucis după ce o casă a fost lovită, iar patru persoane au fost rănite. Zece case particulare au suferit pagube, iar alimentarea cu apă în oraşul Belgorod a fost întreruptă, a declarat Gladkov.
- Reacția Poloniei, după ce o rachetă rusească a intrat în spațiul său aerian. Ucraina a cerut o reuniune ONU...
- Efectele bombardamentului năucitor al Rusiei: UK trimite 200 de rachete supersonice ASRAAM în Ucraina
- Atac năucitor al ruşilor. Cel puţin 23 morţi şi peste 100 de răniţi. Ucraina, neputincioasă: Rusia are...
Forţele armate ucrainene au postat pe Telegram o înregistrare video cu ceea ce au descris ca fiind cerul deasupra Belgorodului, arătând cel puţin o clădire în flăcări.
De asemenea, în regiunea Briansk, guvernatorul Aleksandr Bogomaz a anunţat că şase drone au fost doborâte în ceea ce el a descris drept "încă un atac terorist ucrainean zădărnicit". El a spus că nu au existat victime.
Ulterior, Ministerul rus al Apărării a anunţat că 32 de drone ucrainene au fost doborâte în cursul nopţii deasupra regiunilor Briansk, Oriol, Kursk şi Moscova, dar nu a furnizat informaţii privind eventualele pagube sau victime.