SFÂRŞIT GROAZNIC al unui român, în Germania: a căzut de la 25 DE METRI înălţime, din roata unui parc de distracţii
Un român de 31 de ani a murit într-un parc de distracţii din Germania. S-a prăbuşit de la 25 de metri înălţime de pe o roată uriaşă, sub privirile îngrozite ale martorilor. Incidentul a îndoliat o sărbătoare care era marcată în oraşul Bonn.
De Redactia Observator la 13.09.2017, 19:01Un român de 31 de ani a murit într-un parc de distracţii din Germania. S-a prăbuşit de la 25 de metri înălţime de pe o roată uriaşă, sub privirile îngrozite ale martorilor. Incidentul a îndoliat o sărbătoare care era marcată în oraşul Bonn.
Potrivit presei germane, românul era muncitor şi se urcase pe roata de 55 de metri dintr-un parc de distracţii. Tocmai se încheiase un târg şi lucra la dezasamblarea unei instalaţii. Martorii spun că l-au văzut căzând în gol, de la înălţimea de 25 de metri.
Sunt şocat de acest accident şi sunt alături de rudele şi colegii victimei. E cu atât mai trist, mai ales că vine la finalul a cinci zile de distracţie, iar acum, bucuria a fost umbrită de această tragedie, a spus primarul oraşului Bonn.
Cauzele incidentului nu sunt, deocamdată, clare. La locul unde românul s-a prăbuşit, colegii săi au depus flori şi au aprins lumânări. Roata de 55 de metri din parcul de distracţii din Bonn este una dintre cele mai mari din lume.
Observator - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Stiri Sportive Citește și